La începutul lunii noiembrie, mai exact pe data de 3, Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău s-au întâlnit în sala de judecată pentru a stabili detalii legate de domiciliul micuților, pensia alimentară, dar și pentru alte decizii importante, iar la ieșire, cei doi și-au aruncat vorbe grele. În timp ce Gabi Bădălău spunea despre mama copiilor lui că este o persoană perfidă și a declarat că își dorește ca cei mici să locuiască alături de el, artista îl acuza că vrea să o bage la închisoare.

Instanța a decis însă ca băieții pe care Claudia Pătrășcanu îi are cu Gabi Bădălău vor rămâne să locuiască alături de mama lor.

„Respinge ca neîntemeiate excepţiile tardivităţii , lipsei de interes şi lipsei calităţii procesual active. Admite în parte cererea principală modificată; admite în parte cererea reconvenţională modificată Stabileşte locuinţa minorilor …… la domiciliul mamei.

Stabileşte contribuţia părinţilor la întreţinerea minorilor în cuantum de 1/3 din venitul salarial net lunar realizat de fiecare dintre părinţi, revenind fiecărui minor câte o contribuţie de 1/6 din acest venit, contribuţie ce se va presta în natură de către mamă şi prin echivalent bănesc de către tată, începând cu 17.11.2022 până la majoratul minorilor.

Stabileşte program minimal de desfăşurare relaţie personală copii/ tată, cu preluarea minorilor din locuinţa mamei, după cum urmează:

– În săptămânile 2 şi 4 din lună, de vineri, ora 12,00 până duminică ora 20,00 – În anii pari: * prima jumătate a fiecărei vacanţe şcolare, începând cu ora 10,00 a primei zile de vacanţă până la ora 18,00 a ultimei zile din program .

* zilele aniversare ale minorilor, începând cu ora 10,00 până a doua zi , ora 10,00 – În anii impari : * a doua jumătate a fiecărei vacanţe şcolare începând cu ora 10,00 a primei zile de program până la ora 18,00 a ultimei zile de vacanţă ; * zilele onomastice ale minorilor, începând cu ora 10,00 până a doua zi, ora 10,00

Obligă reclamanta-pârâtă la respectarea programului minimal sus menţionat; Respinge în rest cererile ca neîntemeiate . Compensează cheltuielile de judecată. Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sector 6. Pronunţată azi, 17.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, se arată în decizie.

„Copiilor le e mult mai bine, sau cel mai bine, lângă mine și lângă familia mea.”, spunea Gabi Bădălău la începutul lunii noiembrie, în timp ce fosta lui soție îl contrazicea: „Gabi și această familie au călcat și calcă pe cadavre și nu se gândesc la acești doi copii, la aceste două suflete, care sunt efectiv lipite de mine și de sufletul meu.

I-am crescut de la zero luni singură zi și noapte. Gabi când era prin cluburi, eu eram ori acasă, ori în spital, cu acești doi copii.”, spunea Claudia Pătrășcanu.

Prima declarație a Claudiei Pătrășcanu, după sentință

Claudia Pătrășcanu nu-și mai încape în piele de bucurie, după ce instanța a stabilit domiciliul copiilor la ea. Artista a câștigat în fața fostului soț, Gabi Bădălău, dar afaceristul încă poate ataca decizia. Cu toate acestea, mămica deja s-a dus să mulțumească divinității pentru această victorie.

După publicarea decizie instanței cu privire la domiciliul copiilor ei și ai lui Gabi Bădălău, Claudia Pătrășcanu a acordat primele declarații pe această temă. Într-o intervenție telefonică la Antena Stars, artista s-a arătat în culmea fericii după aflarea deciziei luate în favoarea ei și a menționat că era deja în fața unei biserici pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu.

„Simt că m-am liniștit în totalitate, îmi vine să sărut pământul și chiar acum mă opresc la biserică. M-am îmbrăcat rapid și vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu, atât! (…)

Mai făceam câte ceva prin casă și dintr-o dată am primit vestea. N-am cuvinte. Vreau să-mi iau copiii în brațe, abia aștept să-i iau de la școală. Știam că era imposibil să nu rămână copiii lângă mamă, doar că au fost presiuni, a fost acest război creat. (…)

La început probabil că da (n.r. am avut emoții), știind foarte multe situații neplăcute. Mai auzeam și eu ce se întâmpla în țara noastră, dar pe parcurs am realizat că este imposibil, mai ales că eu știu foarte bine ce fel de om sunt, ce fel de mamă. Întotdeauna binere învinge răul și știu că Dumnezeu nu ar fi permis acest lucru.”, a declarat Claudia Pătrășcanu.

Întrebată dacă a luat legătura cu Gabi după aflarea deciziei, Claudia a răspuns afirmativ, dar a precizat că a fost doar pentru a se pune de acord în privința programului copiilor din această zi.

„Urmează să vină să-i ia pe cei mici și i-am răspuns că trebuie să vină să-i ia de la tenis”, a spus artista.

În urmă cu câteva minute, artista a publicat și un mesaj pe contul său de Instagram, un mesaj însoțit de o fotografie în care apare radiind de fericire, alături de cei doi copii.

”S a așternut liniștea și bucuria in sufletul nostru!🙏🏻😊❤️👩‍👦‍👦

Ați făcut parte din trăirile mele,poate am plâns împreuna, am zâmbit sau am răbufnit, am așteptat și am răbdat. 🙏🏻

Astăzi ma simt exact ca atunci când am născut acești îngeri buni.

Sufletele voastre bune, rugăciunile voastre și toată susținerea moralului meu au fost auzite de Dumnezeu!🙏🏻
Va multumesc,înzecit!

Când ai avocați cu conștiința, care lupta cu dreptate, atunci Puterea Domnului e și mai Mare.
Când ai iubirea sinceră a oamenilor curați, nimic nu poate sta in cale.
BINELE ÎNVINGE RĂUL!

Nimic nu valorează mai mult pentru mine in aceasta viața….. Copiii mei sunt TOTUL!

Sa fiți binecuvantati!😊❤️”.

Ce ofertă i-a făcut Gabi Bădălău Claudiei Pătrășcanu

După ce și-au aruncat cuvinte dure în fața camerelor de filmat, după ce au ieșit din sala de judecată, pe data de 3 noiembrie, ulterior, într-o intervenție telefonică la Xtra Night Show, Gabi Bădălău i-a făcut o ofertă fostei sale soții.

Ce ofertă i-a făcut Gabi Bădălău Claudiei Pătrășcanu, după ce ieri s-au întâlnit la tribunal și s-au jignit ca la ușa cortului: „Îi achit tot…”

”El e obișnuit să tot cumpere așa, să cumpere oamenii. Gabi nu înțelege un lucru, că nici eu și nici copiii nu suntem obiecte, nu suntem de vânzare.

Nu știu ce tranzacții vrea să facă Gabi, cred că din 2019 tot zice că le cumperă casă copiilor, nu s-a întâmplat niciodată lucrul acesta. Au fost doar vorbe și de ochii lumii și a presei”, a spus Claudia Pătrășcanu pentru Spynews.ro.

Vezi și Gabi Bădălău, despre ”virgina” Claudia Pătrășcanu și adevăratul motiv pentru care nu vrea să se mute în București: ”Are pe cineva, unu’ însurat”

Citește și:

Lidia Buble, condamnată la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității

Pepe și Yasmine Ody, la un pas să-și piardă bebelușul! Un necunoscut a salvat situația ce putea deveni disperată