Un an de la moartea Ronei Hartner. Ce se întâmplă cu averea artistei. Sora ei rupe tăcerea, înainte de parastasul de un an: ”Foștii soți au păcălit-o”

Totul s-a întâmplat sâmbătă, când familia s-a recules la mormântul Ronei, la Cimitirul Bellu. Ulterior, cu toții au fost la restaurantul Capșa din Capitală, pentru a savura desertul favorit al Roneim, cea plecată dintre noi mult prea devreme.

„Am avut comemorarea de un an a Ronei și de aceea am venit în țară. Am vrut să sfințim monumentul pe care i l-am făcut. L-am făcut cam cum era Rona și pe gustul mamei mele, care și-a dorit să fie un monument frumos, o lucrare care să o reprezinte, un pic veselă, cu multe poze de-ale ei.

Crucea a fost făcută la un artist forjar, și am agățat-o de monumentul de marmură alb care a fost făcut aici la cimitir”, a povestit pentru Click! Rinda Hartner, care a venit special din Canada pentru a-și comemora sora.

mormantul ronei hartner de la BelluSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Cartea Ronei Hartner e gata!

Rinda a anunțat cu această ocazie că a reușit să ducă la bun sfârșit dorința artistei de a-și lansa cartea, “Eu sunt eu și cred în Dumnezeu”, un dialog al Ronei cu Andrea Zaharia, femeia căreia i-a povestit exact cum își dorește să fie cartea ei.

„Am reușit să scoatem cartea, dar este o ediție limitată. Sunt 185 de cărți. Am reușit să o scoatem, sa vedem dacă este vreo editură care vrea să o preia și să continue să o distribuie”, a declarat Rinda Hartner.

Și fiica Ronei Hartner a venit din Franța, la mama ei

Fiica de 16 ani a Ronei, Sumayla, a venit în țară împreună cu unchiul și mătușa sa, pentru a fi alături de familie la comemorarea mamei sale.

„Sumayla a venit și ea, e normal. Nu a mai fost de la înmormântare.

E mai bine acum, primul an e mai complicat și greu. Fetei încă nu îi vine să creadă că mama ei nu mai e, dar este ok copilul.

Am fost toată familia la cimitir, au venit verii noștri, unchiul, fratele mamei, mama e aici, era normal.

Sumayla locuiește tot în Franța, e pasionată de make-up, s-a înscris la o școală privată de make-up și merge acolo. Nu prea are treabă cu muzica, ei îi place arta exprimată prin desen, prin make-up, e foarte bună, asta o ajută”, a mai povestit sora regretatei actrițe.

Se pare că tatăl fiicei Ronei Hartner, dansatorul Argentinian Rocco Sedano, nu ar mai fi dat niciun semn, a mai spus Rinda. Asta, chhiar dacă după moartea Ronei, acesta ar fi vrut să o ia la el, posibilitate pe care fata nicij nu a vrut să o ia în calcul.

Fiica Ronei Hartner, amenințată de tatăl său, după moartea actriței: „Fetei i-a fost frică”

Am fost la cofetăria noastră preferată”

Dacă tot se află în țară, familia Ronei Hartner s-au plimbat prin București prin locurile preferate ale regretatei vedete. Au fost la cofetăria unde adorau să petreacă timp împreună și au mâncat tarte cu ananas, preferatele Ronei Hartner.

„Ne-am bucurat că ne-am plimbat prin Cișmigiu și am ajuns la Capșa și am găsit exact tartele cu ananas, desertul ei favorit. Nu sunt peste tot, erau preferatele ei”, a mai spus Rinda, care a povestit cu această ocazie și o întâmplare nostimă din copilăria lor.

”Când era mai mică, au făcut concurs la școală cu câte tarte poate să mănânce fiecare și cele mai multe a mâncat Rona. I-au spus colegii “dacă mănânci o tavă, ți-o plătim noi” și nu mai știu câte erau, vreo 35 de tarte cu ananas. Le-a mâncat pe toate, așa de mult îi plăceau!”, a povestit nostalgică Rinda Hartner.

Vine lumea la ea la cimitir, e curat”

Rinda Hartner își amintește în continuare de sora ei exact așa cum era ea, cu zâmbetul pe buze, o fire veselă și jovială.

„Rona a rămas în amintirea mea ca sora mea, cum o știa toată lumea. Ne spuneam toate secretele, râdeam, mai plângeam împreună, așa a rămas în amintirea mea.

Sumayla nu mi-a zis dacă a visat-o sau nu, e mai dificil cu adolescenții.

Nu am făcut mare vâlvă pe social media cu comemorarea Ronei. Văd că vine lumea la ea la cimitir, e curat, în fiecare zi găsim alte lumânări aprinse.

Au venit prieteni, Dana Cristescu, nașa ei, Andrea Zaharia cu care Rona a scris cartea, familia ei. Probabil că o să fac și un eveniment de lansare a cărții ei și în Canada”, a mai povestit Rinda Hartner, scea care i-a fost alături vedetei până în ultimele clipe de viață.

Vezi și Artiștii sunt în stare de șoc și curg mesajele de condoleanțe: Gabriel Cotabiță și Marius Bațu au murit în aceeași zi. Tot pe 23 noiembrie au plecat Stela Popescu și Rona Hartner

Gata, procesul s-a încheiat! Judecătorii au decis cu cine va rămâne fiica Ronei Hartner

Rinda Hartner, dezvăluiri tulburătoare despre ultimele clipe ale Ronei Hartner. Ce a făcut fostul soț când a aflat că era pe patul de moarte

Mama Ronei Hartner, mesaje sfâșietoare după moartea fiicei sale. Femeia își alină durerea cu poze și videoclipuri

Sora Ronei Hartner, devastată de durere, la 40 de zile de la moartea regretatei artiste. Ce mesaj a transmis Rinda Hartner