Având o stare de sănătate foarte precară, Alain Delon, care în luna noiembrie va împlini 86 de ani, a evitat în ultima perioadă să mai apară în public.
Însă moartea prietenului său de o viață Jean-Paul Belmondo l-a determinat să iasă din nou în fața publicului care îl adoră.
Alain Delon s-a declarat devastat de moartea prietenului său: „Am făcut istorie pentru cinematografia franceză, el și cu mine, suntem două simboluri ale cinematografiei franceze, nu poți vorbi de unul fără celălalt. Suntem de aceeași vârstă, nu va mai dura mult până va veni rândul meu”, a afirmat acesta cu vocea tremurândă.
Alain Delon are mari probleme de sănătate
Alain Delon a suferit o grea operație la inimă, în 2017, iar în 2019 a făcut un accident vascular cerebral după care a fost tratat vreme îndelungată într-o clinică din Elveția.
Iar boala l-a afectat atât de rău, încât a început să se gândească, în mod serios, la ziua în care va părăsi această lume.
Ba, mai mult, a vorbit despre un subiect atât de sensibil și a mărturisit că și-a planificat în detaliu înmormântarea.
Un singur copil îi va moșteni averea
În plus, îndrăgitul actor și-a pregătit deja testamentul, iar acesta are toate șansele să stârnească un scandal în familia sa.
Potrivit publicației ”Ici Paris”, care a dezvăluit ce prevede acest testament, toată averea lui Alain Delon va merge către doar unul dintre copiii săi.
Delon are trei copii recunoscuți, pe Anthony Delon (55 de ani), Anouchka Delon (30 de ani) și Alain-Fabien Delon (26 de ani) și încă un băiat pe care nu l-a recunoscut niciodată. În 1962, actrița germană Christa Päffgen (Nico) i l-a dăruit pe Christian Aaron Boulogne. Marele actor a refuzat să-l recunoască pe acesta ca fiu.
Cu toate acestea, actorul a decis ca întreaga sa avere să fie moștenită doar de Anouchka, singura sa fiică.
Averea lui Alain Delon se ridică la aproximativ 82 de milioane de euro. De altfel, fata va fi și executoare testamentară, lucru dezvăluit chiar de Alain Delon într-o emisiune TV de la France 2.
Citește și: Simona Halep se mărită. La ce tradiție a renunțat pentru marele eveniment
Marele actor de comedie a pierdut lupta cu cancerul, la numai 61 de ani