Analia Selis (45 de ani) și Răzvan Suma (45 de ani) s-au despărțit în decembrie 2019, iar divorțul s-a pronunțat în aprilie 2020. Nu îi mai leagă decât amintirile frumoase, cele urâte și doi copii superbi, Noa și Tiago. De dragul lor au păstrat o relație decentă.

„Eu m-am despărțit oficial de el pe 1 decembrie 2019. El a plecat de acasă, de fapt. În perioada de după despărțire am fost singură. Chiar nu puteam să vorbesc. Le-am zis prietenilor să-mi dea un pic de spațiu, pentru că aveam nevoie să fiu singură. Ne vorbim că avem doi copii. Trebuie să ne vorbim. Divorțul a avut loc undeva în luna aprilie anul trecut (n.r. 2020). Am suferit foarte mult. Am venit în România pentru el, nu pentru carieră. Am venit după iubire. Am venit îndrăgostită. A meritat, merită în continuare. România este țara mea. Dar pentru prima dată m-am simțit singură în România”, povestea Analia Selis, anul trecut, în emisiunea lui Cătălin Măruță, de la Pro TV.

Noua viață a Analiei Selis, în imagini. Prieteni, copii, concerte

analia-selis-concerte-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Ce anunță Analia Selis la doi ani de la divorț

Este lesne de înțeles cât de mult a suferit solista și cât de mult a șocat-o decizia de a pleca de acasă a bărbatului pe care îl iubea cu toată ființa ei. Dar iată că există viață după divorț și, cine știe, poate în curând o vom vedea pe Analia din nou îndrăgostită. Până atunci refugiul ei este muzica, iar preocuparea principală sunt cei doi copii. Recent, vedeta a publicat câteva poze cu Noa (11 ani) și cu Tiago (10 ani) și a împărtășit, pe Instagram, câteva concluzii emoționante.

“Azi, în drum spre școală, mergeam pe jos, mă uităm la ei, lângă mine, Noa deja mai înaltă decât mine și Tiago aproape cât mine. Îi vedeam liberi, fericiți, hotărâți, sigur pe ei, mândri pentru că închid un an bun școlar și doar puteam să simt bucuria de a merge lângă ei, pas cu pas, de mână. Este o iubire atât de clară, atât de profundă, este o iubire în toată splendoarea sa iar ei doi sunt motivul pentru care eu îmi doresc zi de zi să fiu mai bună. Vreau să împart cu voi două fotografii cu toată averea mea”, a scris Analia despre “comorile” ei.

Analia Selis, concerte pe bandă rulantă: “Mă simt binecuvântată, fericită, împlinită”

Și profesional Analia este într-o perioadă roz și și-a anunțat și fanii cât de bine se simte și cât de recunoscătoare le este. După ridicarea restricțiilor legate de pandemie, solista are agenda plină. Timbrul ei special, muzica pentru suflet și acordurile de tango sunt combinația câștigătoare. Analia are spectacole pe bandă rulantă în țară și în străinătate, la filarmonici, la teatre și pe scene selecte.

Cântă tango autentic și are alături și un partener de scenă cu care rezonează perfect, pe Mariano Castro, pianist originar din Argentina. De altfel, prietenia lui a ajutat-o pe Analia să-și recâștige pofta de viață și de muncă. Și colaborarea cu alți doi profesioniști, orchestratorul Julian Caeiro și bandoneonistul Nicolas Velazquez, a fost de bun augur pentru cariera solistei.Pe 5 iunie, la Teatrul Godot, a fost sold out, iar următoarele concerte sunt azi, 10 Iunie, la Mamaia, pe 26 iunie, la Sighișoara, la Festivalul Armonia Cetății și pe 1 iulie, la Iași, la Teatrul de Vară.

“Au fost două săptămâni frumoase. Repetiții și concerte în Elveția, Germania, Cehia și România. Tango și iubire pentru meseria, public, muzicieni, scenă. Mă simt binecuvântata, fericită, împlinită”, declară vedeta, pe rețelele sociale. Analia s-a remarcat la Cerbul de Aur, în 2004, când a reușit să ocupe locul al treilea, iar de atunci muzica ei este inconfundabilă în România.

analia-selis-razban-suma-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 10 / 16

Analia Selis s-a căsătorit cu Răzvan Suma în 2004. În 2009, solista a trăit o dramă

Analia Selis și Răzvan Suma s-au cunoscut la Conservatorul din Boston, unde ea lua lecții de canto, iar el studia violoncelul. S-au îndrăgostit subit, iar el a convins-o să se mute în România. Așa a început povestea lor. În 2004, solista și violoncelistul au făcut o nuntă dublă, la Cluj și în Argentina. Analia și Răzvan au doi copii, Noa (11 ani) și Tiago (10 ani), însă începutul vieții lor de familie a fost marcat de o dramă. Analia a pierdut o sarcină chiar în ziua de Crăciun, în 2009. ”A fost foarte greu. A doua zi după ce am pierdut sarcina, începuseră să ne sune de la ziare. Au fost zece zile în care nici nu am răspuns la telefon. Iar când am rămas din nou însărcinată, mult timp ne-a fost greu să credem că va fi bine”, povestea Analia.

Citește și: Analia Selis a spus adevăratul motiv pentru care a divorțat de Răzvan Suma: ”De fapt, el a plecat de acasă”. Ce s-a întâmplat

Citește și: Analia Selis, totul despre divorț! Ce a îndurat de la bărbatul pe care l-a iubit 17 ani. Sunt șanse de împăcare?