E clar că Adina Buzatu, la cei 46 de ani ai săi, nu e împotriva unor astfel de proceduri. Iar de recenta intervenție e foarte mulțumită, a spus ea pe rețelele de socializare, oferind detalii despre cum a suportat procedura, cât a durat, dar și rezultatul,

„Am 2 schimbări importante pe care, ca de obicei, vreau sa le împărtășesc cu voi!

1. Mi-am făcut liplift (operație de ridicare a buzei superioare), super ușoară și cu recuperare rapidă, mai ales dacă este realizată de către un medic priceput. Știu ca pentru unii centrimetrii nu contează, dar pentru mine 1 cm a făcut diferența!
Intervenția a durat 30 de minute și a fost făcută cu anestezie locală.

Nu m-a durut absolut deloc, nici pe parcurs, nici ulterior, iar recuperarea a fost extrem de rapidă. Pozele sunt făcute la 8 zile după operație. Am fost la muncă în 7 dintre ele, stând acasă doar în prima zi.

2. Mi-am schimbat culoarea părului.”, a scris Adina Buzatu pe rețelele de socializare, unde a postat și mai multe fotografii în care schimbările sunt foarte vizibile.

asa-arata-vedeta-acum-dupa-interventia-la-buzaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Cele mai multe reacții au fost pozitive, dar au fost și fani care au certat-o că a pornit pe acest drum: ”Te-ai „stricat” si tu… Nu va inteleg de ce toate vă „ciopârțâți” așa….! Incepeți sa spuneti ca va corectati, dar până acum nu te-ai vaźut? Noroc că te recunoaștem dupa glas!😮”, ”Fizionomia este schimbata, dar este treaba ta” – sunt doar câteva dintre reacții.

”Felicitări! Ai reușit din păcate, să nu mai semeni cu tine. Acum ești 1/1 copia actualei soții a d-lui Ilie Năstase”, i-a scris altcineva.

Viața a trecut-o prin mai multe încercări

Chiar dacă acum este văzută mai mereu cu zâmbetul pe buze și pare că se bucură de viață și de tot ceea ce aceasta îi oferă, în trecut, Adina Buzatu nu a fost la fel de norocoasă. Vedeta a trecut printr-o despărțire dureroasă de tatăl fiicei sale, iar probleme au existat și în ceea ce privește sănătatea.

”Am avut mai multe. Despărțirea de tatăl fetiței mele, Sara cu toate fricile aferente pe care le simte o mama foarte tânără, singură, cu un copil mic de mână. Pierderea afacerii la care muncisem din greu și a întregului capital care ne-ar fi putut asigura mie și fiicei mele ziua de mâine. Mai multe diagnostice șocante în concomitent, urmate apoi, la ani distanță, de o situație similară. Să continui?

Ideea e că, uitându-mă în urmă, nu îmi amintesc obstacolele, ci soluțiile, drumul pe care l-am parcurs cu capul sus, cu bucurie și energie pozitivă, întotdeauna spre mai bine. Nu mi-am pierdut niciodată speranța, nici zâmbetul și nici bucuria de a trăi.

Mă bucur în fiecare zi și mulțumesc pentru tot ce am primit, de la sănătate, la Sara, la toți oamenii dragi din jurul meu, până la cele mai mici lucruri, aparent insignifiante, dar pe care nu am uitat nicio secundă să le apreciez”, a mai povestit Adina Buzatu în trecut, potrivit Fanatik.

Nu visa să devină designer

Deși astăzi este recunoscută ca fiind unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați designeri din România, în trecut, vedeta visa la cu totul alt drum. Se vedea la catedră, în postura de profesoară, sau artistă.

„Credeam că voi fi Profesor de matematică, la fel ca mama și bunica, sau avocat. De fapt nu știu cât visam la asta, provin dintr-o familie de profesori și cumva toată lumea se aștepta să urmez tradiția. Mi-ar fi plăcut să cânt la pian sau să dansez, admiram sportivii practicanți de dans de societate”, declara la un moment dat Adina Buzatu.

Vezi și E o femeie de succes, dar doar ea știe prin câte a trecut. Adina Buzatu, despre tragediile trăite: ”Mai multe diagnostice șocante concomitent”

Citește și:

CRBL, primele declarații de pe patul de spital, după accidentul de motocicletă! Cum se simte acum: „Îmi învăț lecțiile…” Mesajul artistului

Tavi Clonda și Gabriela Cristea plătesc o avere pentru plăcerile fetelor lor: „Cât un avans pentru o mașină de 100.000 de euro!”