Pe 24 decembrie 1967, în Ajunul Crăciunului, vede lumina zilei Marina Scupra, una dintre interpretele în vogă în muzica românească a anilor 1990-2000.

În august 1983, la Festivalul de la Mamaia, Marina Scupra cucerește cu interpretarea sa juriul de specialitate care, pentru a-i putea acorda un premiu (era cea mai mică participantă, avea doar 15 ani și opt luni) inventează pentru ea… Premiul Tinereții. Astfel, Marina Scupra devine cea mai tânără laureată din istoria Festivalului de la Mamaia, până la acea dată, scriu colegii ei de la Teatrul de Revistă, pe pagina de Facebook a instituției.

7 ani de la moartea artistei Marina Scupra

În vara anului 1984 are o colaborare de succes cu Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”, fiind distribuită în spectacolul “Constelația BOEMA”. În același an, obține Trofeul Festivalului de la Mamaia, în cadrul căruia, la secţiunea “Interpretare”, se prezintă cu piesele “Marea mea iubire, tinereţea mea” (scrisă de Dan Dimitriu, care îi va deveni, mai târziu, soț) şi “Baladă pentru dragostea mea” (de Laurenţiu Profeta).

De-a lungul timpului, compozitori precum Laurențiu Profeta, Romeo Vanica, Adrian Enescu, Dani Constantin îi vor oferi piese spre interpretare, însă cea mai de succes colaborare a sa rămâne cea cu Dan Dimitriu care, începând din 1984, îi va încredința peste 50 de piese în primă audiţie. Printre cele mai cunoscute piese ale MARINEI SCUPRA rămân: “Întoarce-te, iubire”, “Un trifoi cu patru foi”, “Fotografii din București”, “Drumul meu”, “Ce dor mă cheamă”, “Suntem romantici”, “Baladă pentru dragostea mea”, “Dansul timpului”, “Acum ce importanță are?”, “Va exista” sau “Să nu spui nimănui”. Se stinge din viață pe 30 iulie 2017, la București, la doar 49 de ani.

Artista Marina Scupra s-a stins cu un mare regret

Într-un interviu acordat unui post de radio, Marina Scupra își spunea of-ul care îi măcina sufletul. De altfel, nu doar ei. „Eu și colegii mei de generație suntem triști că ne vedem și ne auzim atât de rar. Industria muzicală românească este foarte bine organizată, foarte bine pusă la punct, dar nu pentru noi. Pentru altă generație, însă mă bucur pentru ei.

Dacă s-ar găsi și pentru noi oameni să ne promoveze și să ne ajute, să ne faciliteze apariția, ar fi extraordinar”, declara solista Marina Scupra în cadrul unui interviu pentru postul de radio „Suflet Drag”. Mai mult, regretata artistă și-ar fi dorit să lanseze un nou album, însă destinul a făcut să se stingă cu acest regret.

„Proiecte ar fi, ideea ar fi să găsesc și oameni care să mă ajute să le pun în practică. Pregătesc niște piese noi, care mi-aș dori să apară pe un album nou, alături de șlagărele mele mai vechi. Pentru sufletul meu mi-aș dori să apară acest album. Eu lucrez, fac piesele, le înregistrez”, mai spunea Marina Scupra.

marina-scupra-6SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Primul soț, un mare compozitor, al doilea, un mare voleibalist

La doar 20 de ani, Marina Scupra s-a căsătorit pe ascuns cu compozitorul Dan Dimitriu, de care s-a îndrăgostit la vârsta de 15 ani, când cei doi s-au întâlnit în culisele Festivalului de la Mamaia. Atât de mult a iubit-o pe Marina, încât Dan Dimitriu a divorțat, ca să-şi împlinească dragostea, scrie Revista Taifasuri.

Rodul dragostei lor sunt doi copii, Dragoș și Antonia, ultima moștenind frumusețea și gingășia mamei sale. Din păcate însă, căsnicia nu a rezistat peste ani, iar cei doi au preferat să-și despartă drumurile. În anul 1990, iubirea i-a surâs din nou Marinei Scupra. Când era însărcinată cu Antonia, aceasta l-a cunoscut pe unul dintre cei mai mari voleibaliști pe care i-a avut România, Claudiu Pițigoi.

În 2004, cei doi s-au reîntâlnit și au reînnodat relația, cu ajutorul internetului. Ulterior au început să se întâlnească din ce în ce mai des și și-au dat seama că nu mai pot trăi unul fără celălalt. Acesta a fost motivul pentru care Marina a părăsit Bucureștiul și s-a mutat definitiv la Constanța, mai scrie sursa anterior menționată.

Citește și: Stela Popescu ar fi împlinit 87 de ani. S-a născut la o zi distanță de iubirea vieții ei, Puiu Maximilian. Povestea lor de dragoste ar putea inspira un film

Citește și: Ioan Luchian Mihalea ar fi împlinit 71 de ani. Filmul crimei care a îngrozit România. Artistul a fost ucis exact ca mama lui

Citește și: Regretata soprană Mariana Nicolesco ar fi împlinit 74 de ani. Cine este bărbatul care i-a stat alături până la ultima suflare. O pagină de ziar le-a unit destinele

Citește și: Emil Hossu ar fi împlinit 81 de ani. Suferința se citește și azi pe chipul văduvei sale, actrița Catrinel Dumitrescu. A murit pe scenă, sub ochii ei

Citește și: Ștefan Bănică ar fi împlinit 89 de ani. Viața i-a fost marcată de glorie, dar și de drame. Poză rară cu fiul lui, care a murit la doar 26 de ani. Era fratele lui Ștefan Bănică junior și semănau leit

Citește și: Anda Călugăreanu ar fi împlinit 76 de ani. Ioana Tufaru, amintiri emoționante despre celebra ei mamă: „Am fost lumina ochilor ei și știu că m-a dorit enorm”

Citește și: Vasilica Tastaman ar fi împlinit 89 de ani. Actrița orfană, fără studii, a fermecat publicul, dar și mulți bărbați celebri. A fost căsătorită cu Emerich Ienei și cu Dan Tufaru

Citește și: Marioara Murărescu ar fi împlinit 75 de ani. Realizatoarea emisiunii „Tezaur folcloric” a murit de cancer la sân, în anul 2014