„Supranumit „Louis de Funes al României”, Nea’ Puiu, așa cum îi spuneau prietenii, a trăit într-o viață câți alții în zece. El a devenit celebru pentru aparițiile sale inconfundabile, dar și pentru rolurile din seria „B.D.”-urilor. Fiica artistului, Carmen, a povestit într-un interviu emoționant pentru Jurnalul Național, ce copilărie chinuită a avut tatăl ei și ce drame cutremurătoare a trăit.
Puiu Călinescu a trăit fără mamă și fără tată
„Este foarte greu să povestesc cine a fost tatăl meu. Nu-mi ajung vorbele… A fost un om mare! Perioada lui de glorie a început, prin anii ’70, cu < Sonatul lunii > la Boema – spune Carmen Călinescu. Nu se putea circula pe stradă când avea spectacol! Biletele se vindeau cu o săptămână înainte. Câştiga foarte bine, dar cheltuia totul cu noi, copiii, cu mama… Le-a ajutat până şi pe mătuşile care îl bătuse în copilărie. Nu a avut parte de nici o jucărie! Nouă, mie şi surorii mele, Silvia, ne-a oferit totul! De unde a învăţat omul ăsta să ofere, când el nu primise nimic, niciodată?! A crescut fără mamă, fără tată şi a fost bătut de mătuşi. Fotina Călinescu(n.r.-mama actorului) a răcit la un bal şi a murit când el avea 5 ani. Iar tatăl lui a fost actorul Jean Tomescu, din Craiova”. Mătuşile din partea mamei au devenit responsabile de soarta juniorului şi au încercat să-l educe, pentru a se alege ceva din puiu’ de om. Şi s-a ales!”, a povestit Carmen.
Stan şi Bran i-au fost profesori
„Nu prea îi plăcea cartea şi mătuşile l-au trimis la muncă. Aşa a început tata să lipească afişe. Mama l-a cunoscut de prin 1944. A fost o iubire nebună. Mama, fată de pension, cu fiţe, avea o prietenă şi mergeau împreună la film. Taică-miu juca în pauză la cinematograf. Se uita la Stan şi Bran, la Charlie Chaplin şi apoi intra şi juca… Ei au fost profesorii lui! ”, îşi mai aminteşte fiica lui.
Însă, cea mai mare dramă prin care a trecut a fost cu doar doi ani înainte să se stingă din viață, când și-a găsit fiica mai mare, moartă în casă.
Puiu Călinescu și-a găsit fiica moartă în casă
„În 1995, sora mea, Silvia, a murit la 50 de ani. Între mine şi ea era o diferenţă de 11 ani. Iar tata a plecat, doi ani mai târziu, la 16 mai 1997. A fost cumplit! Sora mea a avut o moarte fulgerătoare. Era văduvă şi rămăsese singură. Băiatul ei, Bogdan, era plecat la mare. În 1995, nu prea erau telefoane mobile să ţinem legătura. Eu, cu mama şi cu tata, eram în vacanţă, la Predeal. Când ne-am întors în Bucureşti, am sunat-o pe Silvia, dar nu răspundea. Am mers şi am spart uşa. Ea era moartă în hol, făcuse comoţie cerebrală!”, a povestit fiica marelui actor.
Cu numai o luna înainte de a părăsi scena vieții, la vârsta de 77 de ani, înca mai juca pe scenă. Puiu Călinescu a părăsit această lume, pe 16 mai 1997, pe patul de spital, în stilul caracteristic. A glumit cu asistentele, până în ultima clipă şi a plecat cu zâmbetul pe buze.
Marele actor de comedie Puiu Călinescu și-a început cariera jucând în „revistele” de cinematograf. A devenit cunoscut și extrem de iubit după ce a apărut în seria „B.D la munte și la mare”, în rolul îndrăgitului Trandafir, dar şi în „Nea Mărin Miliardar”.
Citește și: