Laura Stoica avea o voce inconfundabilă, iar melodiile ei, ”Un actor grăbit”, ”Focul” sau ”Dă, Doamne, cântec” sunt fredonate și azi de cei care au iubit-o, au ascultat-o sau i-au admirat muzica.
Destinul celebrei artiste s-a stins brusc în urmă cu 17 ani, în momentul în care trăia cea mai frumoasă perioadă din viața ei și era mai fericită ca oricând.
Ea era însărcinată în trei luni și urma să îmbrace rochia de mireasă, dar a murit în seara de 9 martie 2006, într-un accident de mașină, alături de logodnicul ei, când se întorceau de la un concert din Urziceni. Trei suflete au pierit atunci pe loc, pentru că solista se afla în maşină alături de logodnicul ei, bateristul Cristian Mărgescu, şi purta în pântec un suflet nevinovat, rodul iubirii ei cu Cristi.
Laura Stoica era însărcinată în trei luni
Cu toate acestea, Laura Stoica pare să fi avut o premoniție, înainte de accidentul de mașină care i-a fost fatal, spun prietenii și cunoscuții săi.
O prietenă de-ale artistei povestea, în 2010, la emisiunea „Doamne de poveste”: ”Eram cu Laura la ziua prietenei noastre. Dintr-o dată, ne-a spus mie și soțului meu: „Dacă mor se vor îmbogăți toți impresarii mei”. Noi am replicat: „Laura, ce vorbe-s astea?! Laura ne-a spus că poate va da mâna cu Sf. Petru și soțul meu îi va căra sicriul. După o lună, chiar așa s-a întâmplat, soțul meu îi căra sicriul”, a povestit prietena artistei.
Și mama artistei, Elena Stoica, care a trecut prin cel mai greu moment pentru un părinte, acela de a fi nevoit să-și îngroape copilul, a făcut o dezvăluire tulburătoare, în urmă cu câțiva ani.
“În ziua în care Laura a murit, ca niciodată, am început să citesc Biblia. Nu stiu de ce… Am vorbit cu Laura la telefon si m-a întrebat ce fac. I-am răspuns că citesc Biblia. Mi-a spus că e foarte interesant.
Acum îmi dau seama că a fost un semn. Că Dumnezeu m-a îndemnat să citesc din Biblia ca să pot trece peste cel mai greu moment din viața mea”, a declarat mama artistei la emisiunea „Doamne de poveste”, prezentată pe vremuri de Olivia Steer, la Acasă tTV
Premonițiile Laurei Stoica
Înainte să moară, Laura Stoica i-a înmânat celei mai bune prietene o scrisoare, în care, printre altele, afirma: „N-am să mor săracă și urâtă, bolnavă și singură. Iar tu, Cristina, tot așa!”.
Iar premoniția i s-a împlinit, din păcate. A murit tânără, la numai 38 de ani, frumoasă, și împreună cu logodnicul ei, Cristian Mărgescu.
Laura Stoica, pe numele din buletin Adriana-Laurenția Stoica, aflase că era însărcinată în decembrie. În ultimul său interviu, povestea cu bucurie despre copilul pe care îl aștepta.
„Copilul se va naşte între 10 şi 15 septembrie, în zodia Fecioarei. Știu că sunt copii buni cei născuţi sub acest semn (…) Nu contează dacă e băiat sau fată. Nu am preferinţe. Cel mai important este să fie sănătos şi să aibă noroc. Și cred că o să aibă, pentru că a venit când nu mai credeam că e posibil să devin mamă”, spunea artista.
„Mai frumoasă” și „Un actor grăbit” au rămas în inimile oamenilor drept cele mai cunoscute piese care le amintesc de artistă, fiind și alegerea colegilor ei de breaslă, atunci când vor să-i aducă un omagiu. Laura Stoica a fost înmormântată la Cimitirul Bellu din Capitală, nu departe de Amza Pellea.