Visați la vacanțe exotice? Vă puteți inspira de la vedetele noastre, care zilele acestea sunt răspândite pe tot globul, iar paginile lor de Instagram arată ca niște pliante turistice.
Andreea Mantea și fiul ei, David, Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil, Adelina Pestrițu, Virgil Șteblea și fiica lor, Zenaida, Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, Laura Cosoi, Cosmin Curticăpean și cele trei fiice ale lor, Adela Popescu și Radu Vâlcan cu cei trei băieți, Irina și Răzvan Fodor, alături de fiica lor, Ilinca Vandici, Andrei Neacșu, Ioana Ginghină și Ela Crăciun cu familia au plecat departe de România și au început anul în vacanțe exotice. Numărate, sunt 15 vedete, asta pentru că pe soții unora dintre ele nu i-am pus la socoteală, nefiind persoane publice.
Ce vacanțe exotice au ales vedetele pentru începutul lui 2023
Andreea Mantea și fiul ei, David, se află în Maldive și se bucură de tot ceea ce oferă acel loc minunat. „A crescut puiul, așa că vrem să cunoaștem lumea! Nu o să ne mai limităm la destinațiile apropiate că-i prea mic copilul! Am zis să spargem gheața cu o destinație mai îndepărtată și ne-a ieșit! A rezistat cu brio! După o săptămân[ cu temperaturi ridicate în termometrul cu mercur, de la febra încăpățânată care nu ne mai părăsea odată, am ales să ne petrecem câteva zile tot la temperaturi ridicate! De dorit ne doream de mult dar…mai greu cu hotărâtul! Așa că ne-am hotărât ieri și am plecat azi!”, scria Andreea Mantea pe Instagram, pe 30 decembrie.
Tot în Maldive au ajuns și Gabriela și Dani Oțil, iar pozele publicate de soția lui Dani rivalizează au strâns o mulțime de inimi pe Instagram. „După un lung și greu drum, am ajuns în Maldive. Noi am mai fost în Maldive acum doi ani, dar am vrut să ne întoarcem pentru că e absolut superb, altă lume”, a povestit Gabriela, pe rețelele sociale.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 19Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea se află în Seychelles, o țară insulară din Oceanul Indian. Și, dacă în timpul zilei Adelina face parada costumelor de baie, în noaptea de Revelion a strălucit într-o rochie albă, cu pene și paiete. Fetița ei, Zenaida, a arătat ca o păpușă în rochia neagră, cu guler alb. Ioana Ginghină se află în Tanzania, în Zanzibar, alături iubitul ei, Cristi Pitulice, dar și cu Ruxi, fiica ei și a lui Alexandru Papadopol.
„Nu am crezut că fructele pot fi atât de gustoase. Sincer de când sunt aici mănânc foarte multe fructe și beau smoothie-uri în niște combinații incredibile”, spune Ioana Ginghină despre experiența ei în Zanzibar.
Ela Crăciun a ales și ea Africa, însă mai degrabă o vacanță aventuroasă decât una de relaxare. Bloggerița și familia ei se află în Kenya. „Până azi, nu știam dacă îmi place sau nu Kenya. Însă momentul în care am ajuns în Safari m-a făcut să decid: îmi place locul acesta, are un vibe și o energie specială”, povestește Ela Crăciun, pe Instagram. Pe Ilinca Vandici, 2023 a prins-o în Mexic, unde câteva zile ploioase i-au cam stricat vacanța. Însă, în cele din urmă, soarele a ieșit și pe strada ei, iar escapada s-a încheiat cu bine.
Adela Popescu și Irina Fodor, răsfățate de soți în Thailanda
Familiile Fodor, Vâlcan, Ibacka s-au intersectat de multe ori în vacanțe exotice. Ba chiar și Laura Cosoi și Dana Rogoz, cu soții lor, au făcut parte din această mare gașcă. De data aceasta, de Anul Nou au reușit să se adune la petrecere patru dintre cele mai iubite vedete de pe micul ecran: Adela Popescu, Radu Vâlcan, Irina și Răzvan Fodor, desigur, alături de copii, cei trei băieți ai Adelei și domnișoara Diana Fodor. Fetele au publicat imagini savuroase de pe plajă.
„Tadaaaam! De când așteptam vacanta asta cu ei. Mă rog, ne-au iesit doar câteva zile, dar e bine și așa.
Noi plecăm să dăm nisipul jos de pe noi și să ne pregătim de Revelion, pe care îl vom petrece tot pe plajă”, a anunțat Adela Popescu.
În Vietnam se află Laura Cosoi cu soțul ei, Cosmin Curticăpean, și cele trei fiice ale lor: Rita, Vera și Lara. „Am întrebat-o pe Rita ce își dorește pentru Anul Nou și mi-a spus «Îmi doresc să ne iubească pe toți Dumnezeu!». Așa să fie, Rita noastră dragă și bună! Avem încredere în tine, 2023, că vei fi blând cu noi! La multi ani!”, a scris Laura, pe Instagram.