Diminuează arsurile gastrice

Varza este un adevărat remediu în senzaţiile de arsură pe care le dă hiperaciditatea, stări de vomă. Ajută la buna funcționare a ficatului și a bilei. Varza roşie, datorită acidului lactic, este un dezinfectant al tractului digestiv şi stimulează digestia. Proaspătă este antidiareică, pe când zeama de varză este puternic laxativă. Sucul elimină oxiurile şi limbricii. Constituie și un bun remediu în caz de bronşite, laringite, alte probleme ale căilor respiratorii, cu efecte favorabile şi în astm.

Varza, bună de pus pe rană

Are proprietăţi decongestive, cicatrizante şi antiseptice care fac din ea un remediu în contuzii, plăgi (chiar pentru cele grave, atone, cu procese cangrenoase, necroze). Aceleaşi proprietăţi, împreună cu cea de regenerare tisulară o fac utilă în ulcere varicoase, arterite, alte afecţiuni vasculare manifestate la vasele superfi-ciale (ca, de exemplu, hemoroizi). Pentru proprietăţile maturative, se foloseşte în abcese, flegmoane, furuncule. Cicatrizează rănile făcute de degerături sau arsuri, producând o intensificare a circulaţiei în zona respectivă. Calmând totodată durerile provocate de Zona Zoster. în afecţiuni dermatologice, are o acţiune pozitivă în diverse tipuri de eczeme şi acnee.

Remedii ușor de preparat

Se consumă, ca atare, în salate de crudităţi sau preparate culinare care nu necesită fierbere îndelungată. Pentru efecte de durată se recomandă 300-400 g pe zi. Farmacistul recomandată cure de suc, un pahar pe zi, între mese. Pentru bolile respiratorii se prepară un decoct care fluidifică secrețiile bronhice, după cum urmează. Se fierb 60 de g de varză în jumătate de litru de apă. Se consumă doar lichidul în care s-a adăugat 70 g de miere (după ce s-a mai răcit). Remediul ajunge să aibă consistența unui sirop. Se mai poate face gargară cu suc de varză proaspăt preparat amestecate cu miere sau cu un gălbenuș de ou. Pentru uz extern, se aplică frunze strivite și curățate de nervura principală direct pe piele. Se fixează cu un pansament și se schimbă de două ori pe zi.

Sursa foto: 123rf.com