”Originar din stepele Asiei Centrale, usturoiul era cunoscut cu circa 5000-6000 ani înaintea erei noastre. În Egipt, se utiliza în hrana lucrătorilor ce ridicau piramidele de la Gizeh, ca fortifiant şi pentru a proteja împotriva pestei (ciumei).

Talmudul îi recunoaște o proprietate recunoscută științific azi, aceea de vermifug. Arabii l-au recomandat ca antidot contra turbării şi a muşcăturilor de vipere, iar şcoala din Salerno i-a recunoscut însuşirile antiseptice.   Timp de secole a constituit singurul mijloc de combatere a teribilelor epidemii de ciumă care bântuiau lumea depopulând regiuni întregi”, ne spune acad. dr. farmacist Ovidiu Bojor.

Citește și: Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci usturoi pe stomacul gol

Usturoiul, antibiotic natural

Usturoiul conține substanţe cu efect antibacterian și antibiotic. ”Este extrem de util ca antidiareic şi antidizenteric. De asemenea, prin consumul de usturoi, sunt atenuate colicile produse de dispepsiile de fermentaţie. El se manifestă şi în stimularea apetitului, ca şi în tonifierea stomacului. Contribuie la combaterea balonărilor și a flatulenței. Acţiunea dezinfectantă, combinată cu cea expectorantă şi calmantă a spasmelor musculaturii netede, face ca usturoiul să fie recomandat în bronșite cronice, gripe şi rinite. Se recomandă şi în astm (inclusiv în crize), emfizem pulmonar şi tuse convulsivă”, constată farmacistul.

Reglarea tensiunii

Preparatele de usturoi scad tensiunea arterială. ”Pulsul devine mai rar şi se regularizează. Concomitent, se produce şi o dilatare a arterelor coronare. Ca urmare, diminuează efortul cardiac şi se ameliorează tulburările de ritm. Efectele se extind şi asupra aparatului vascular. Reduce tulburările circulatorii (inclusiv în varice şi hemoroizi). Usturoiul este totodată antihemoragic. Micșorează riscul de tromboză. Toate acestea se leagă şi de efectul antiaterosclerotic, prin scăderea nivelului colesterolului în sânge”, observă specialistul.

Citește și: Cum scapi de mirosurile neplăcute din casă

Util în reumatism

Diureza este sporită prin consumul de usturoi, cu eliminarea accentuată de acid uric şi uraţi. ”De aceea, este util în litiaza urică, precum şi în gută, reumatism, artritism, oligurie, hidropizie, edeme ale picioarelor. Şi în uz extern sunt de mare importanţă proprietăţile antiseptice ale usturoiului. Are proprietăți de sedare a unor dureri de natură reumatică sau ca urmare a unor inflamaţii ale conductului auditiv extern.

În tratamentul oxiuriazei, tratamentul extern se foloseşte în clisme și se combină cu cel intem. Tampon îmbibat în suc pentru calmarea durerilor de urechi. Cataplasme cu usturoi ras aplicat seara şi păstrate până dimineaţa, timp de circa 15 zile. Aplicaţii de bulbili fierţi, puşi cât se pot suporta de calzi pe zona dureroasă (se repetă de mai multe ori pe zi)”, explică Ovodiu Bojor.

Cum consumi usturoiul

”Se consumă ca atare, zilnic minimum doi-trei bulbili (căţei) zdrobiţi. Se mai poate face decoct din doi-trei bulbili zdrobiţi, fierţi 15-20 minute în 200 ml apă sau lapte. Cantitatea rezultată se bea în cursul unei zile. Se prepară și un sirop din 50 g usturoi fiert în 200 ml apă. Se filtrează, se îndulcește cu 50 g zahăr şi se iau 2-3 linguri pe zi.

În cazul teniei, se bea întreaga cantitate dimineaţa pe stomacul gol. Se repetă procedeul mai multe zile la rând, până la expulzarea parazitului. Din tinctura din sucul rezultat prin zdrobirea usturoiului cu o proporţie egală de alcool 40°, se iau 2-3 linguriţe pe zi, timp de 10 zile pe lună,” spune acad. dr. farmacist Ovidiu Bojor.

Citește și: 5 moduri simple de a păstra usturoiul aromat tot timpul anului

Cum combați mirosul de usturoi

Mirosul nu poate fi decât parţial evitat prin igiena repetată a gurii cu pastă de dinţi puternic mentolată şi clătiri cu apă de gură. Se mai pot lua tablete de cărbune medicinal. Se poate consuma pătrunjel crud după aceea, gumă de mestecat sau bomboane mentolate fără zahăr. Totulși, este posibil ca mirosul dezagreabil să rămână, cu toate aceste măsuri de precauţie.

Din experienţa personală, Ovidiu Bojor recomandă următoarea reţetă de preparare a mujdeiului care minimizează aceste efecte negative. „Căţeii” de la o căpăţână de usturoi, o lingură de sare, o linguriţă de zahăr. Se freacă în piuă şi se adaugă treptat două linguri de ulei comestibil şi o lingură suc de lămâie. Bineînțeles, se pot lua capsule care conțin usturoi. Astfel, se evită neajunsurile date de consum. 

Citește și: Cum scapi ușor de mirosul de usturoi de pe mâini

Contraindicații ale usturoiului

Usturoiul are o serie de contraindicaţii: în cataruri (arsuri) gastrice şi intestinale, în simptome congestive pulmonare (tuse seacă, sangvinolentă, stări febrile, deoarece accentuează starea iritativă). De asemenea, nu va fi administrat mamelor care alăptează, deoarece transmite gustul şi mirosul său laptelui, putând duce la refuzul bebelușului.

Sursa foto: 123rf.com