Cum a descoperit terapia cu ventuze
Dr. Cristina Bălănescu povestește cum, întâmplător, a descoperit un set de ventuze la bunica sa acasă: „Le-am luat pentru că îmi plăcea cum arată, crezând că sunt păhărele. La un momentdat am întrebat-o cum le folosea, pentru că nu pot sta pe masă, având fundul rotund. Şi atunci am aflat ce sunt. Bunica știa să le folosească și le punea inclusiv la animale când erau bolnave. Pe atunci nu eram medic. Le-am păstrat într-un pod, timpul a trecut, şi când am început să fac cursuri de acupunctură, am învăţat de aplicarea ventuzelor şi atunci mi-am adus aminte de ele. Bunica nu mai trăia, din păcate, la momentul acela dar am citit, am căutat şi am şi a învățat această tehnică”, povestește ea.
Mic istoric
Ventuzele au evoluat de-a lungul timpului. Primele au fost din lut, apoi au fost fabricate cele din sticlă, care se mai folosesc și acum. Totuși, au apărut noi modele de ventuze din plastic, care pot fi aplicate fără încălzire, având un dispozitiv cu pompă.
Indicații:
- viroze, gripe
- afecțiuni pulmonare (bronșite, pneumonii, chiar şi TBC)
- contracturi musculare, dureri de spate, oboseală cronică
Contraindicații:
- boli cronice grave sau în stadiul terminal când pacienții sunt foarte anemiaţi
-
insuficienţe renale, hepatice
- toate afecţiunile cardiace, digestive, cancere de stomac şi de intestin
-
afecţiunile care dau sângerare mare
-
boală de coagulare sau o boală cu sângerare mai abundentă
- persoana ia anticoagulant
Cum aplici corect ventuzele
Pentru a aplica ventuzele este nevoie de anumite condiții, ne-a explicat medicul. Încăperea trebuie să fie aerisită şi caldă. Procedura este uşor invazivă. În mometul în care se aplică, dacă este frig în încăpere, se produce o mare diferenţă de temperatură, dintre zona în care se aplică şi exterior, ceea ce poate provoca alte afecțiuni pacientului. Camera trebuie aerisită pentru că, atunci când se face fumigaţia, dacă aerul nu este suficient de curat, poate provoca tuse sau iritații.
Sursa foto: arhiva Libertatea pentru femei