Mai ales copiii mici și tinerii au un risc mai mare de a face ceea ce se numește „diareea turistului”. Totuși, trebuie să te temi de așa ceva mai ales în cazul exceselor culinare și să nu cumperi alimente de la vânzătorii ambulanți.
Ce să nu mânânci
Trebuie să fii atentă la apa pe care o bei și să o alegi doar pe cea îmbuteliată cumpărată din magazine de încredere. În plus, evită produsele lactate, cu excepția iaurtului, care este chiar indicat. Asta înseamnă să nu mănânci nici înghețată produsă local. Ar mai trebui să ocolești anumite fructe (pere, piersici, prune) și băuturile carbogazoase. În schimb, se știe că orezul are efecte foarte bune. La fel, morcovii combat scaunele lichide. Pot fi consumați ca atare sau sub formă de suc. Adaugă în dieta ta cereale integrale, legume și fructe (altele decât cele contraindicate). Acestea conțin fibre solubile care favorizează digestia.
Leacuri pentru probelem digestive
Dacă până la urmă te-ai deranjat la stomac, este absolut necesar să te rehidratezi, pentru că pierzi foarte mult lichid. Adaugă puțină sare și o linguriță de zahăr în apa pe care o bei. Sarea te ajută să menții apa în corp, iar zahărul înlocuiește glucoza. Ia și două pastile de cărbune medicinal. Acesta absoarbe toxinele din corp, dar și combate diareea. Un alt remediu eficient este limonada proaspăt preparată, în care ai adăugat jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu. Mai poți prepara un „ceai” dintr-o linguriță de scorțișoară și una de zahăr peste care adaugi apă fierbinte. Lasă să se răcească și bea, dacă poți, dintr-o înghițitură.
Sursa foto: 123rf.com