De obicei, vinovat de ”diareea turistului” este un virus sau o bacterie . De aceea, gastroenterita, boala care produce astfel de simptome, a mai fost denumită ”gripa stomacului”. Mai ales în vacanță, dar și vara când e foarte cald, ar trebui să fii foarte atentă la ce mănânci, să nu cumperi mâncare decât din locuri curate, de încredere și să ai garanția că mărfurile perisabile au stat la recce. În plus, atunci când ai diaree, pierzi mult lichid așa că este foarte important să te hidratezi. Bea apă îmbuteliată, în niciun caz de la robinet. Încearcă să găsești o marcă de apă plată pe care ai mai băut-o și înainte, pentru că și apa poate fi o cauză a acestei afecțiuni.

Mucilagiul de orez, cel mai bun leac

Prima masă după ce ai început să ai simptome ar trebui să fie doar lichidă. Poate fi supă clară de pui, de exemplu. Motivul ar fi că stomacul are nevoie de o perioadă de pauză. Pentru a te hidrata bine, poți adăuga într-un pahar de apă o linguriță de sare și una de zahăr. Amestecul nu este prea gustos, dar îți va da glucoza și electroliții de care ai nevoie. Dacă apa cu sare nu-ți surâde, poți apela și la soluțiile din farmacie pentru înlocuirea electroliților. Te va ajuta și mucilagiul de orez care se prepară în modul următor: 50 g de orez se înmoaie în apă timp de două-trei ore, după care se fierb într-o jumătate de litru de apă. Se strecoară și se consumă lichidul cleios rezultat. Evită produsele lactate, cu excepția iaurtului și chefirului, care sunt indicate pentru refacerea florei intestinale.