Este binecunoscut bitterul suedez, preparatul care ajută la tratarea a numeroase afecțiuni. Dr. Rareș Simu, medic specialist în imunologie, homeopatie şi alergologie, observă că rețeta originală a bitterului suedez nu se mai cunoaște, dar sunt diverse variante. Ținând cont de teoriile terapiilor alternative, conform cărora cel mai bine se potrivește pacientului flora din locul în care s-a născut, specialiștii în fitoterapie din România au dezvoltat și o rețetă care se bazează pe plante care cresc la noi.

Indicat și copiilor

Dr. Simu recomandă bitterul inclusiv copiilor de la doi ani în sus. Pentru cei mici, e indicat să se administreze câteva picături în miere. Dozajul variază în funcție de problemă și de vârstă. Se începe de la cinci picături de trei-patru ori pe zi. În funcție de vârstă crește doza. Media ar fi de 10 picături de trei ori pe zi. La adulți doza împotriva răcelilor ar fi de 30-40 de picături de trei-patru ori pe zi (o linguriță). Se poate asocia și cu tinctura de propolis sau se mai poate administra adulților în apă. Doza variază în funcție de afecțiune, de starea pacientului. Este indicat și pentru uz extern, dar trebuie avut grijă în cazul rănilor deschise, cu leziuni sângerânde. De obicei, când se aplică pe piele se pun cataplasme și în prealabil se aplică o cremă pe piele (poate fi de propolis sau de gălbenele).

Tot ce e mai bun din natură

Practic este vorba de o tinctură care conține aproape 40 de plante, cu numeroase aplicații intrne și externe. Multitudinea lor face ca efectele terapeutice să se cumuleze. Funcția principală este dinamizarea circulației sangvine și înlăturarea blocajelor și a congestiilor. Plantele care fac minunea posibilă sunt următoarele și fiecare asigură multiple beneficii pentru sănătate:

– afin – astringent, modifică favorabil flora intestinală, antidiareic, scade glicemia;

angelică – antispastic, favorizează digestia, previne formarea gazelor intestinale și favorizează eliminarea lor;

anghinare – ajută ficatul să funcționeze bine, previne ciroza, favorizează secreția de bilă;

busuioc – antidepresiv, antispastic, expectorant, combate febra;

captalan – diuretic, combate bolile infecționase;

chimen – stimulează secrețiile gastro-intestinale, calmează colicile, oprește reacțiile alergice;

– cimbru – acțiune diuretică, antiseptic intestinal;

– coada-calului – combate infecțiile urinare, oprește hemoragiile;

coada-șoricelului – antiinflamator, antiseptic, pretejează împotriva radiațiilor;

coriandru – acțiune carminativă și stimulentă a secrețiilor gastro-intestinale;

dafin – expectorant, detoxifiant, calmează colicile intestinale;

frasin – diuretic, laxativ, favorizează eliminarea toxinelor prin transpirație;

fenicul – antiseptic, expectorant, carminativ;

gălbenele – efecte favorabile în tratarea ulcerului gastric;

ghințură – favorizează digestia;

iarbă-mare– diuretic, favorizează nu doar eliminarea apei în exces, ci și a azotaților și clorurilor;

ienupăr – acțiune diuretică, antiseptică în cazul căilor urinare, carminativă, antitusivă, antispastică;

– isop – antiviral, expectorant, vermifug;

lavandă – acțiune sedativă și antiflatulentă;

măceș – asigură o bună circulație sangvină, crește imunitatea;

mentă – combate digestia dificilă, greața, spasmele;

mesteacăn – ajută în caz de respirație dificilă, are acțiune diuretică și antiedematoasă;

– nuc – acțiune astringentă, hipoglicemiant, antialergic;

păpădie – stimulează secreția biliară, ajută la purificarea organismului;

pelin – antiinflamator, crește pofta de mâncare;

muguri de plop – acțiune antibacteriană și expectorantă;

– roiniță – acțiune antiinflamatoare și analgezică;

– salcie – acțiune analgezică, reduce febra;

– salvie – combate virusurile și infecțiile fungice, reduce transpirația abundentă;

soc – antitusiv, expectorant;

sovârf – antispastic și sedativ;

traista-ciobanului – scade tensiunea;

troscot – antiinflamator, astringent, antidiareic;

– unguraș– emolient, febrifug și expectorant;

vâsc– combate tensiunea arterială.

Cum să îl prepari acasă

Iată o rețetă populară, simplificată de bitter românesc care poate fi preparat acasă. Se folosesc câte două lingurițe din următoarele plante sub formă de pulbere: pelin, anghinare, flori de salcâm, foi de dafin, iarbă de troscot, frunze de frasin, rădăcină de angelică, boabe de ienupăr. Acestea se pun într-un borcan de doi litri, după care se adaugă câte o linguriță de rășină de brad, semințe de fenicul, rădăcină de urzică și o jumătate de linguriță de pulbere de șofran. Deasupra se toarnă un litru și jumătate de alcool alimentar de 50-60º. Se acoperă bine să nu pătrundă aer și lasă la macerat la loc luminos, uscat și răcoros timp de două săptămâni. Se filtrează prin tifon și se pune într-o sticlă închisă la culoare, închisă ermetic. Se păstrează într-un loc ferit de căldură și lumină.

Stimularea sistemului imunitar

”Bitterul are foarte multe indicații. Dacă ar fi să le luăm în ordinea importanței sunt în special legate de stimularea sistemului imunitar. Este indicat mai ales în perioadele în care circulă diverse virusuri și există epidemii. Are efecte bune și în infecțiile urinare, în afecțiunile digestive (indigestii, sindrom de diskinezie biliară, sindroame dispepsice) și în hepatitele cronice, mai ales în cele virale. Chiar dacă alcoolul este contraindicat bolnavilor de ficat, bitterul poate fi folosit de ei. Este indicat și în bolile cardiovasculare, mai ales pentru curățarea vaselor de sânge. Combate creșterea colesterolului. Este indicat și în probleme menstruale, dar și în parazitozele digestive. În acest caz se asociază foarte bine cu propolisul”.

Sursa foto: 123rf.com