Pentru a prevenii alergia la copii, se recomandă alăptarea la sân cel puțin în primele șase luni de viață, evitarea expunerii la fumul de țigară sau la aer foarte poluat.
Citește și: Bebelușii și alergia la ouă: cum se manifestă și ce tratament este indicat
Cum previi alergia la copii. Ferește-i de poluare
Copiii crescuți la țară, care petrec mult timp în aer liber sunt mai puțin predispuși la alergii decât cei crescuți la oraș. Poluarea contribuie direct la agravarea simptomelor alergice, în general, atât la copii, cât și la adulți. În momentul în care manifestările alergice au apărut deja, trebuie să eviți sau să reduci cât mai mult expunerea la agenții cauzatori.
Citește și: Copiii și alergia la banane: 3 semne și simptome care îți arată că nu tolerează acest fruct
Cum previi alergia la copii. Trei-frați-pătați tratează și previne manifestările alergice
Ceaiul din planta trei-frați-pătați va fi și el de mare ajutor. Planta trei-frați-pătați are efect depurativ, fiind indicată în alergii, mai ales dacă sunt de natură cronică. Poți face un macerat din două-trei linguri de plantă mărunţită la o jumătate de litru de apă. Folosește un vas de porţelan sau din sticlă, nu din pastic sau metal. Lasă-l să stea de seara până dimineaţa, după care strecoară. Din planta rămasă, fă un decoct cu o jumătate de litru de apă. Fierbe-l timp de jumătate de oră. Lasă-l să se răcească şi strecoară-l. Combină lichidul obţinut prin fierbere şi cel prin macerare. Mai poate fi consumat și sub formă de tinctură.
Cum previi alergia la copii. Coacăzul negru, antihistaminic
Preparatele din frunze de coacăz negru au proprietăți antialergice și antiinflamatoare. Ajută la reducerea producției de histamină, substanță care provoacă reacțiile alergice. Se face o infuzie dintr-o linguriță de frunze la o cană cu apă. Se beau trei căni pe zi. Se pot face cure de câte șase luni pe an. Se mai ia sub formă de extract gemoterapeutic din muguri de coacăz negru. Preparatul se găsește în comerț sub și se administrează conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
Atenție! Dozele de mai sus trebuie adaptate în funcție de greutatea și vârsta copilului. Vorbește cu pediatrul sau cu un fitoterapeut pentru a ști care este doza necesară copilului tău atunci când vrei să previi sau să tratezi alergia.
Citește și:
- Cum să previi alergiile la copii. Ce te poate ajuta
- Cum previi alergiile: cele mai utile sfaturi
- Cum să previi și să tratezi gripa și guturaiul prin metode naturale
Sursa foto: 123rf.com