Soluție eficientă de purificare a organismului

Clismele au fost folosite ca tratament încă din antichitate, fiind o metodă curativă folosită de egipteni, sumerieni, babilonieni, indieni şi greci. Aceștia considerau că îi menține tineri și le aduce beneficii stării generale de sănătate. Dr. Cătălin Luca, medic primar de medicină generală, cu competențe în apifitoterapie și ayurveda, recomandă clismele ca fiind ”o soluţie foarte eficientă şi practică de purificare, de regenerare şi de vindecare a corpului”, cu condiția ca acestea să fie corect efectuate.

Clismele stimulează sistemul imunitar

dr. Catalin Luca

dr. Catalin Luca

Clismele sunt spălăturile intestinului gros, care se realizează prin introducerea în intestin, pe cale rectală, a unui macerat de plante, a apei cu argilă sau a apei cu săpun, determinându-se astfel destinderea mecanică a intestinului gros şi evacuarea reziduurilor de la acest nivel. Lichidul înmoaie materiile fecale, dizolvă crustele de pe pereţii intestinului şi ajută la eliminarea deşeurilor toxice din corp”, arată medicul, adăugând: ”clisma efectuată corect poate vindeca afecţiuni ale pielii, furuncule, acnee, boli ale sistemului digestiv, pietre la vezica biliară sau la rinichi, diabet, infecţii ale aparatului uro-genital, apendicită, faringită, laringită, amigdalită, gripă, bronşită, astm, paraziţi intestinali, stări de nevroză, oboseală cronică, astenie, tulburări de menstruaţie, constipaţie”.

Atenție la contraindicații

Este important să cumperi trusa de clismă doar de la farmacie și să respecți întocmai indicațiile din prospect sau de pe ambalaj. În niciun caz nu folosi apă mai caldă de 37 ° C, pentru că poate provoca arsuri, dar nici prea rece, pentru că duce la spasme abdominale. Nu folosi substanțe dezinfectante în apa introdusă în colon și nu face clismă mai des decât ți s-a prescris. Contraindicațiile sunt hemoragiile locale sau intervenţiile chirurgicale recente în zona colonului, boli ale intestinului gros în faza acută. Proctologii mai avertizează că mulți pacienți se prezintă la cabinet cu inflamații, sângerări și traumatisme anale cauzate de clisme făcute acasă. În unele cazuri, tratamentul care nu a fost efectuat corect a dus la îmbolnăviri (icter, hepatite acute, alergii sau dereglări de tranzit intestinal). Clismele cu cafea, care sunt foarte la modă, pot produce iritații și crize hemoroidale.

Sursa foto: