Beneficiile și avantajele terapiei prin dans au fost valorizate și mai recent. Există un curent creat în anul 1940, ca urmare a unei fuziuni între dans și psihoterapie. Astfel, apare terapia prin dans și mișcare. În acest an se remarcă pionierului acestei tehnici, Marian Chance. Psihiatrii din Washington D.C. au descoperit că pacienții lor prezentau o evidență îmbunătățire fizică și psihică, după ce urmau cursul de dans al lui Chance. Astfel, M. Chance a fost rugat să lucreze la spitalul St. Elizabeths, cu pacienții considerați prea agitați pentru a urmă o ședința obișnuită de terapie.

Beneficiile și avantajele terapiei prin dans. Ce spune psihologul

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, terapia prin dans se bazează pe premisa că postura și mișcarea influențează starea psihică și modul în care funcționează o persoană din punct de vedere psihologic. Ca formă de terapie, mișcarea este o modalitate de exprimare de sine, de comunicare și de intervenție terapeutică destinată dezvoltării, integrării și vindecării personale.

“Dans-terapia este fondată pe premisa conform căreia corpul și mintea se află într-o permanentă legătură. Folosirea mișcării în scop psihoterapeutic este un proces prin care individul își manifestă emoțiile, gândurile și starea de spirit. Terapia prin dans este la fel de indicată atât pentru individul în sine, pentru o autodescoperire și eliberare, cât și pentru relația de cuplu. Prin dans-terapie se pot preveni și rezolva o mulțime de probleme fizice, psihice sau emoționale. Dans-terapia eliberează conflictele din inconștient, conflicte care se manifestă corporal. Iar, tocmai aducerea conflictelor din inconștient în conștient e primul pas către vindecare”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
În România, terapia prin dans reprezintă un concept relativ nou, bazat pe îmbinarea dintre consilierea psihologică și dans, terapia având drept scop conectarea cu sinele și eliberarea de tensiunile și blocajele înscrise în memoria corpului.

Citește și: Beneficiile uimitoare pentru sănătate ale dușurilor reci

Beneficiile și avantajele terapiei prin dans: Cum ne ajută dansul să scăpăm de stres

Dansul este un sport plăcut pentru ambele sexe, aducând beneficii corpului cât și psihicului nostru, la absolut orice vârstă s-ar începe acest lucru. Psihologul Laura Maria Cojocaru consideră că beneficiile dansului sunt atât de ordin fizic, cât și psiho-emoționale.
Din punct de vedere fizice, terapia prin dans ajută astfel:

  • previne și tratează anumite boli, fiind de ajutor în cazul diabetului zaharat, unele afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni musculare, articulare și osoase, obezitate, tulburări psihice etc.;
  • ajută la întărirea oaselor și previne osteoporoza;
  • ajută la ameliorarea sau prevenția unor afecțiuni articulare sau musculare;
  • arde caloriile și este “adjuvant” în reglarea glicemiei;
  • ajută la o cunoaștere mai bună a corpului;
  • ajută la încetinirea proceselor de îmbătrânire;
  • relaxează și energizează;
  • promovează o digestie sănătoasă, prin stimularea musculaturii trunchiului și crearea unui joc de presiuni care se transmit organelor digestive;
  • previne anemia prin stimularea creării unei cantități mai mari de sânge în organism;
  • reprezintă un mod plăcut de a învață și exersa tehnici de respirație dar și de a efectua exerciții cardio;
  • intensifica reflexele și agilitatea mentală.

Beneficiile și avantajele psihologice ale terapiei prin dans

Psihologul Laura Maria Cojocaru este de părere că dansul are și multiple beneficiil în ceea ce privește gestionarea eficientă a emoțiilor și a cognițiilor, și anume:

  • îmbunătățește funcția cognitivă și memoria la orice vârstă;
  • crește stima de sine;
  • eliberează emoții negative precum: furie, teama, ura etc.;
  • îmbunătățește comunicarea intrapersonală;
  • reprezintă una dintre cele mai bune metode de combatere a stresului, prevenind astfel multiplele boli care au la baza stresul;
  • reprezintă o terapie eficientă împotriva depresiei;
  • previne afecțiunile psihiatrice.

Citește și:

Dansul care vindecă

Sursa foto: 123rf.com