Mărțișorul ne poartă noroc la început de primăvară și este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri românești, păstrat de sute de ani. În fiecare zonă a țării avem câteva tradiții de Mărțișor deosebite care ne arată cât de prețuit a fost acest mic simbol în veacurile trecute.
Nu se cunoaște originea mărțișorului, dar se crede că a fost moștenit de la romani care, la data de 1 Martie, când sărbătoreau începutul unui An Nou, le dăruiau copiilor și fetelor bănuți de argint. Bănuții găuriți se purtau la gât sau la mână drept talismane pentru noroc și sănătate, pentru belșug și frumusețe.
Tradiții de Mărțișor pentru sănătate
Și strămoșii noștri daci obișnuiau să poarte la început de martie bănuți de argint. Copiii și tinerii îi purtau legați cu șnur la mână, să fie protejați de boli și rele.
Așa cum argintul este ”curat și luminat” – cum spune deochiul, așa trebuiau să rămână și copiii, sănătoși, voioși, feriți de boli și dureri.
Bănuțul de argint a devenit cu timpul mărțișor, simbolul lunii martie și al primăverii. El a luat diferite forme, de la flori, fluturi, rândunele, ghiocei, trifoi, potcoave sau stele, până la bijuterii sofisticate. Și în zilele noastre, mărțișoarele din argint sau cele din aur sunt cele mai prețuite și se dăruiesc doamnelor și domnișoarelor pentru a le demonstra afecțiunea și prețuirea.
Mărțișoarele se poartă în piept, la gât sau la mână cel puțin 2 săptămâni în luna martie sau toată luna, până când întâlnim un pom bogat înflorit în care putem lega șnurul alb și roșu din mătase.
Dacă pomul înflorește și rodește harnic peste vară, atunci și noi vom fi sănătoși și viguroși tot anul.
Mărțișorul, simbol al frumuseții feminine
Micul mărțișor aduce primăvara, căldura și soarele și anunță începutul unui nou sezon cald cu speranțe și cu bucurii. Dacă în vremurile trecute, prin Bucovina și Moldova, se dăruiau mărțișoare și bărbaților, în zilele noastre aceste mici talismane se dăruiesc doar femeilor.
Mărțișorul a fost dintotdeauna perceput ca un simbol al feminității, al frumuseții și fertilității. Bărbații dăruiesc mărțișoare și flori femeilor pe care le iubesc, fiicelor lor, mamelor, surorilor și prietenelor.
Mărțișoarele simbolizează delicatețea sufletului feminin și frumusețea. Iar în vremurile vechi existau tradiții de Mărțișor conform căreia tinerele fete trebuiau să adune zăpada curată din dimineața zilei de 1 Martie și să se spele cu ea pe obraji pentru a rămâne toată viața lor frumoase și atrăgătoare.
Alte tradiții de Mărțișor spun că fetele trebuie să poarte șnurul alb-roșu până când înfloresc cireșii și apoi să îl agațe în pom. Precum este de frumoasă floarea de cireș, albă și delicată, așa de frumoase rămâneau și fetele tot anul, până la primăvara viitoare când primeau un nou mărțișor.