Cea de-a cincea săptămână a Păresimilor, adică a Postului Paștilor aduce un moment de maximă pocăință pentru credincioși. Biserica Ortodoxă ține Denia Acatistului Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cunoscută și ca Denia Acatistului Maicii Domnului.
Ce afli din Denia Acatistului Maicii Domnului
În cea de-a cincea săptămână din Postul Paștelui, în seara zilei de vineri, după ce miercuri seara se va fi oficiat Denia Canonului Cel Mare, se oficiază Denia Acatistului Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cunoscut și ca Acatistul Bunei Vestiri sau Denia Acatistului Maicii Domnului. Acesta este un imn de laudă, închinat Maicii Domnului, alcătuit din 24 de strofe pline de învățături și de înțelepciune. A fost scris de către patriarhul Serghie al Constantinopolului și oferă date importante despre Fecioara Maria, cea care a fost aleasă să devină Maica Pruncului Iisus Hristos. Este cel mai vechi imn de acest gen care s-a păstrat în întregime și se utilizează în serviciul bisericesc. Acatistul Bunei Vestiri sau al Maicii Domnului este o înflorire a poeziei liturgice, nicio altă compoziție neegalând-o în frumusețe.
Sursa foto: ganduridinierusalim.com