De ce se maschează colindătorii

Numeroase grupuri folclorice păstrează vii colindele din bătrâni și ne aduc aminte de Sărbătorile de iarnă de altădată, din satul bunicilor. Ne aducem aminte cu toții cum se maschează colindătorii în diverse personaje grotești, care îi speriau pe cei mici.

În multe zone din țară, în Bucovina și în Maramureș în mod special, obiceiul de a purta costume și măști haioase sau monstruoase este bine păstrat și în zilele noastre în perioada colindatului. Dar puțini români știu că acest obicei este mult mai vechi decât colindele și cântecele de stea, mult mai vechi decât sărbătoarea Crăciunului.

Când au apărut colindele pe meleagurile noastre

Colindele precum Plugușorul sau Capra își au originile în cântări străvechi, pre-creștine, din vremurile în care strămoșii daci preamăreau Soarele și țineau ritualuri bogate, însoțite de urări și cântece care marcau sfârșitul anului și solstițiul de iarnă.

Colindele creștine sau colindele de stea, care anunță Nașterea Domnului și care se cântă înainte de Crăciun, apar mult mai târziu în tradiția bisericii, la câteva secole după nașterea lui Iisus. În Biblie nu se face nicio mențiune despre colinde și nici învățăturile apostolilor nu pomenesc nimic despre colinde.

Abia la mijlocul secolului al IV-lea, Biserica a fixat data de 25 decembrie drept data la care s-a născut Iisus Hristos, pentru a estompa tradițiile păgâne care venerau Soarele în preajma solstițiului de iarnă. După stabilirea acestei date, vor mai trece câteva secole până când popoarele creștine încep să compună colinde în limbile lor materne.

Primele colinde despre care avem dovezi scrise au apărut în Anglia, în anul 1426, graţie unui capelan care a publicat 25 de cântece de Crăciun, cântate de grupuri de urători care se duceau din casă în casă (la fel ca şi astăzi). Colindele au căpătat popularitate după reforma luterană în ţările protestante datorită faptului că biserica va încuraja folosirea muzicii în timpul serviciului religios, după cum notează scriitorul Stelian Tănase.

Colindele creștine nu sunt chiar atât de vechi precum am crede pe meleagurile noastre. Ele apar sub influența cântecelor religioase mai întâi în Maramureș și Transilvania, apoi încep să se răspândească din secolele al XV-lea și al XVI-lea. Colindele creștine despre nașterea Domnului, închinarea magilor, despre stea, despre irozi și drumul Fecioarei Maria la Viflaim (Betleem) încep să fie cântate de copii și tineri în paralel cu vechile colinde agrare, de tradiție păgână, păstrate și cântate adesea de bătrânii satului care le transmit celor mai tineri.  

Jocurile cu măști: de ce se maschează colindătorii

Obiceiul de a purta mască și costume care mai de care mai colorate, haioase sau înfricoșătoare, este mult mai vechi decât colindele. Jocurile cu măști vin din timpuri preistorice și se jucau spre final de an, când nopțile erau din ce în ce mai lungi și perioadele de lumină foarte scurte. Aceste jocuri aveau menirea să alunge întunericul și frigul și erau însoțite de focuri mari care se aprindeau fie la marginea așezărilor, fie în jurul templelor.

Personajele grotești aveau rolul să alunge demonii întunericului, să păzească locuitorii de rele și de necazuri pe timpul iernii, dar aveau și rolul de a aduce veselie pentru a întâmpina noul an cu bucurie și lumină.

Ce măști se mai poartă azi la colindat

Tradiția de a purta costume și măști în timpul colindatului de Crăciun se păstrează vie mai ales în Bucovina, pe lângă Brașov, în unele zone din Transilvania și în Maramureș.

Jocurile cu măști, precum și colindele agrare s-au împletit cu cele creștinești, dar fiecare are rolul lui.

Jocul Caprei

Cea mai cunoscută mască este cea a caprei, care se joacă aproape pe tot cuprinsul țării. În nord sau în sud, cetele de flăcăi se costumează cu straie tradiționale și cojoace groase, pe care le împodobesc cu panglici colorate. Se alege un vătaf care conduce alaiul și un alt flăcău care se costumează în capră. El poartă pe cap o mască din lemn, cu mandibula mobilă, din care clămpăne în timp ce sună zurgălăii de la picioare. Capul este încadrat de două cornițe împodobite cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz și flori și este fixat într-un băț-suport care se sprijină pe pământ. Persoana care joacă în rol de capră este acoperită cu o țesătură frumoasă, peste care sunt cusute năframe sau panglici de mătase.

Capra este un joc vesel, care anunță Anul Nou și care se joacă prin ograda gospodarilor pentru belșug, pentru sănătate și bucurie. Capra are rolul să facă tot felul de giumbușlucuri, să împungă gazdele, să sară și să sune din clopoței, să adune lumea și să adune și câteva parale pentru colindători.

În Bucovina, jocul Caprei era însoțit de un personaj numit Țiganul și, uneori, de un alt personaj numit Ciobanul sau Moșul. Tot în Bucovina se joacă Ursul, animal mitic și sacru pentru strămoșii noștri daci, care îl venerau pentru curajul și puterea lui. Cândva, flăcăul costumat în urs purta o blană adevărată de urs și chiar un craniu de urs. Cu timpul, craniul a fost înlocuit cu o mască de fier acoperită cu piele de oaie, iar blana de urs a fost înlocuită cu blană de oaie întoarsă pe dos.

Jocul Ursului

Ursul joacă la comanda ursarilor care bat din tobe, iar jocul lui închipuie trecerea anotimpurilor. El joacă, se rostogolește, moare și învie miraculos, așa cum învie de fiecare dată anul nou după cel vechi, soarele după întuneric și primăvara după iarna lungă.

În Bucovina se obișnuiește să danseze mai mulți urși, care fac tumbe, se bat, se iau la întrecere și se prefac că atacă publicul. Jocul ursului este spectaculos, cu figuri de dans și de luptă cât mai deosebite.

Urâții și frumoșii

Prin Moldova, Maramureș sau prin Ardeal încă se mai poartă măști grotești care închipuie personaje foarte bătrâne, hâtre și răutăcioase. Aceștia sunt urâții, care au rolul să alunge toate necazurile din anul vechi. După ei, vin în fața publicului frumoșii, personaje cu măști colorate și vesele, care anunță un an mai bun, mai fericit și mai bogat.

Jocul căiuților

Acesta se practică mai des în Bucovina și Moldova și este un joc închinat calului, animal de luptă și de povară, ajutorul gospodarului la câmp, la pădure și la drum lung. Jocul calului avea și el pe vremuri rolul de a alunga spiritele rele din anul vechi, dar azi se joacă pentru spectaculozitatea și frumusețea dansului. Jucătorii sau căiuții trebuie să fie dansatori foarte talentați și înzestrați cu forță, să execute salturi și scheme de dans spectaculoase, pe care nu le poate face oricine. Ei poartă măști de cal din lemn, îmbrăcate în pânză roșie, albă sau neagră, la care se adaugă și alte elemente: oglinzi, beteală, canafi, mirt, panglici. Așa se maschează colindătorii care joacă dansul Calului.

Pentru a fi purtat în timpul jocului, capul de cal este fixat într-un suport de lemn, care se acoperă cu un covor sau o fustanelă din pânză. Pe această pânză se cos elemente decorative (batiste, ștergare, panglici etc). În timpul dansului, căiuții sar peste suportul de lemn care închipuie calul și execută diverse sărituri și elemente de dans cu adevărat impresionante.

foto: Shutterstock