Oare e deajuns o pauză în consumul de delicatese ca să ne spălăm de păcate? Duhovnicii ne îndeamnă să înțelegem adevărata semnificație a acestei perioade care, deși aspră, ne călăuzește pașii către smerenie și căință.
Mai aproape de Dumnezeu
Asta e menirea postului: să biruim ce e rău în noi. Acum se pregăteşte sufletul să primească Sângele şi Sfântul Trup al Domnului. Pe de altă parte, Postul s-a dovedit a fi o metodă benefică de igienizare a organismului, de menţinere a sănătăţii. O erudită faţă bisericească spunea cândva că „nici Dumnezeu, nici îngerii nu au nevoie de hrană”. Cum noi suntem doar simpli oameni, trebuie să mai şi mâncăm ca să trăim. Ori Păresimile sau Patruzecimea, adică Postul dinaintea Învierii, e cea mai lungă şi mai aspră perioadă dintre toate, aducându-ne aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii mesianice. Până şi serviciile divine din timpul Păresimilor sunt mai sobre şi îndeamna la smerenie, întristare şi căinţă. Acum se spovedesc cei mai mulţi credincioşi, în vederea împărtăşirii din ziua Paştilor.
De ce și cum postim în Postul Mare
Te-ai întrebat vreodată de ce postim? Omul a fost alungat din Rai din cauza lăcomiei. Cine e prea sătul, e incapabil să se roage din adâncul sufletului, căci pântecul pune stăpânire pe creier, iar Duhul Sfânt nu mai poate intra. Dacă vrem cu adevărat să ne îndreptăm spre credință, e suficient să renunţăm la ceva ce ne place foarte mult (la țigări, alcool) sau să promitem că vom fi mai buni și să ne ținem de cuvânt. Lunea şi marţea din prima săptămână a Postului, precum şi lunea, marţea, miercurea, vinerea şi sâmbăta din Săptămâna Mare trebuie să ne abţinem total de la mâncare şi băutură, cel puţin până la apusul soarelui. În toate zilele de miercuri din Post nu se mănâncă decât seara, doar pâine şi legume fierte, fără ulei. În rest, se mănâncă o singură dată pe zi, numai seara, hrană uscată, doar sâmbăta având voie să consumăm ulei şi puţin vin. Postul alimentar este completat și de abstinenţa de la plăcerile trupeşti şi de o conduită morală impecabilă. Sunt oprite nunţile şi serbarea zilelor de naştere sau onomastice, căci veselia nu are ce căuta în cadrul sobru pe care-l presupune Postul.
Sursa foto: pravmir.com