Înălţarea la cer cu trupul a Fiului lui Dumnezeu întrupat este poate cel mai însemnat prilej de prăznuire a lumii bisericeşti. Căci evenimentul simbolizează momentul în care Iisus s-a aşezat de-a dreapta Tatălui, continuându-şi lucrarea pământească prin Sfântul Duh. De la Jertfă la Înălţare, acesta este itinerariul fiinţei umane în lume. Iar Hristos, prin Înălţarea Sa, cu 10 zile înaintea Pogorârii Sfântului Duh, face ca spiritul dedicat credinţei creştine să se înalţe odată cu El.
Câte bordeie, atâtea obiceie…
În afara ritualurilor creştine, bisericeşti, oamenii ţin şi la alte obiceiuri. Așa se face că, încă din ajun, se pregătesc pentru marele eveniment. Dat fiind că, de obicei, sărbătoarea Înălțării are loc joia, zilele care o preced și o urmează, respectiv miercuri și vineri, sunt zile de post. Iar postul se ține, dacă vrei să-ți meargă bine. În unele regiuni ale țării, acestor zile li se spune „bălțatele”, pentru că în timpul lor se îmbină lucrul cu pregătirile de sărbătoare. Totuși, cât țin „bălțatele”, este interzisă munca, mai ales la câmp, fiind permise activități gospodărești, precum hrănitul animalelor, curățenia, prepararea bucatelor de sărbătoare, culesul ierburilor de leac. Superstiţioşii nu dau sare din casă în această zi, căci aduce pagubă, şi nici foc, pentru că e semn de ceartă şi de inimă rea. Nu se seamănă la câmp, fiindcă pământul nu va rodi. Acum se împodobesc casele cu leuștean și ramuri verzi, precum și cu spice vrezi de grâu, precum și mormintele. Gospodinele vopsesc pentru ultima dată în acest an ouă roșii și pregătesc mâncăruri speciale pentru ospățul de Înălțare, dar și pomeni pentru sufletele adormite.
Sursa foto: muzeum-radom.pl