Castelul Spis din Slovacia

O țară în care ajungi ușor cu mașina și care abundă de istorie, vestigii și legende inedite, Slovacia are multe de oferit turistului amator de experiențe noi. Și este o țară pline de castele și trasee uimitoare, pe care ar trebui să o cunoaștem îndeaproape. Castelul Spis este o adevărată comoară în această țară, chiar dacă în mare parte el este azi o ruină.

A fost construit în secolul al XII-lea, renovat și reconstruit după mai multe distrugeri și incendii, astfel că îmbină mai multe stiluri, de la cel romantic, gotic, până la cel baroc. Până la mijlocul anilor 1400, castelul a fost deținut de Regatul Ungariei, ulterior ajungând în proprietatea slovacilor. Ultimul proprietar a fost familia cu origini nobile Csaky, dar l-a abandonat prin secolul al XVIII-lea deoarece nu aveau fonduri să îl întrețină.

Statul slovac a deschis aici un muzeu în care poți afla istoria castelului, diverse legende savuroase și poți vedea obiecte uimitoare din istoria locurilor, armuri și arme, costume, podoabe și decorațiuni prețioase.

Chiar dacă e mai puțin cunoscut de turiști, acest castel deosebit a fost scena unor filme celebre precum The Lion in Winter, Dragonheart, Ultima Legiune și Phoenix.

Castelul Cesky Krumlov din Cehia

Este deosebit de frumos, chiar dacă nu este la fel de mare și faimos precum Castelul din Praga. Se află în sudul Cehiei și este îndrăgit de localnici pentru turnul lui roz ieșit din comun, care se oglindește în apele Vltavei.

Orășelul Cesky Krumlov, străjuit de castel, are și el un farmec anume, cu străduțele înguste, și pietruite, multe vechi din perioada medievală, și cu locuințele și clădirile sale istorice, demne de un muzeu în aer liber.

Turnul roz este atât de înalt că poate fi văzut aproape din orice parte a ținutului, iar castelul a atras de-a lungul timpului câțiva regizori talentați, care au filmat aici pelicule de succes. Dacă ești o împătimită a excursiilor istorice și a castelelor, acesta cu siguranță este unul din aceste castele uimitoare pe care merită să le vizitezi.

Castelul Bled din Slovenia, inedit între aceste castele uimitoare din Europa

Lacul Bled începe să fie din ce în ce mai cunoscut și căutat de turiștii europeni. Peisajul și locurile înconjurătoare sunt fermecătoare, iar apele lui de un verde întunecat promit o mulțime de povești misterioase.

Dacă vizitezi Slovenia, trebuie să ajungi și pe malul lacului Bled și mai ales la castelul cu același nume. În fundal, sunt Alpii Iulieni care formează un decor dramatic. În inima lacului vei observa imediat insula care găzduiește o biserică inedită, iar pe stâncile abrupte care o apără se înalță cel mai vechi castel din Slovenia.

Istoricii spun că Bled ar fi fost ridicat pe la anii 1100, când a fost folosit drept cetate de apărare și avanpost. Azi, este o adevărată bijuterie cu parfum istoric, de unde peisajele montane și lacul glaciar îți vor încânta simțurile.

La castel nimic nu a fost lăsat în ruină. Este perfect conservat, iar în interior au fost modernizate anumite spații peste a se creea restaurante, terase, săli de conferințe și spații culturale. Castelul găzduiește adesea reuniuni politice la nivel înalt, astfel că trebuie să te interesezi din timp când poate fi vizitat.

foto: Shutterstock

Vezi si: Castele Romania – cele mai frumoase castele de vizitat in Romania

Citeşte şi Castelul Hohenzollern – Germania – un loc de poveste, încărcat de istorie!

Vezi şi Castelul Edinburgh – unul dintre cele mai frumoase castele din Scoția!