Tainele din haremul sultanilor, între blestem şi putere   

Imaginea idilică a odaliscelor graţioase, cu mijlocul tras prin inel şi ochii migdalaţi este departe de realitatea din harem. Pentru turci, femeile frumoase trebuiau să fie obeze. Tinerele care aveau nenorocul să ajungă în “închisoarea plăcerilor” erau îndopate cu dulciuri şi se îngrăşau peste măsură să fie pe placul sultanului. Ambasadorii care aveau rarul privilegiu de a vedea cadânele notau în corespondenţa lor că multe femei arătau ca nişte “munţi de grăsime”. Străinele erau forţate să înveţe Coranul şi limba turcă, multe dintre ele îndurând chinuri cumplite dacă aveau curajul să refuze. Tortura continua şi în timpul “lecţiilor” erotice, căci sclavele trebuiau să înveţe totul pentru a-i aduce plăcere stăpânului. Luxul din jurul lor, parfumurile şi bijuteriile nu puteau stinge durerea de a trăi în închisoare. Documentele vremii menţionează numai în treacăt chinul acestor femei, siluirile şi crimele. Din sute de sclave, doar câteva reuşeau să ajungă favorite şi să trăiască fără griji în abundenţa palatului.

Haremul, o instituţie birocratică

Respectarea ierarhiei şi obedienţa erau regulile esenţiale de supravieţuire în harem. Cele mai frumoase sclave erau trimise să servească în camerele sultanului şi ale mamei acestuia. Unele dintre ele puteau deveni concubine, restul având atribuţii diverse, de la contabile, care ţineau evidenţa bunurilor, până la moaşe şi femei de serviciu. Haremul era o adevărată instituţie, în care femeile aveau sarcini administrative şi munceau din zori până seara, fără răsplată sau şansa de a scăpa. Ca în orice sistem birocratic, intrigile şi comploturile erau la ordinea zilei, unele femei lipsite de scrupule fiind capabile şi de crimă pentru a câştiga influenţă şi favoruri. Majoritatea, însă, aveau statut de sclave şi se spune că multe dintre ele nici nu ajungeau în apartamentele sultanului, dacă nu se distingeau prin frumuseţe şi talent.

Wikipedia.org

Roxelana, sclava care a condus un imperiu

De-a lungul istoriei, cadâne ambiţioase au reuşit să-şi depăşească statutul de sclave şi să cucerească graţiile sultanului. Povestea Roxelanei, soţia lui Suleiman Magnificul, este exemplul cel mai grăitor. Născută în 1504 în oraşul rutean Rohatyn, Roxelana a fost, probabil, răpită şi vândută de tătari la târgul de sclavi din Istanbul. Frumuseţea ei atrage atenţia eunucilor şi este cumpărată să îmbogăţească colecţia din harem. Firea ei veselă şi deschisă, glumele iscusite şi talentul de povestitor, o ajută pe Roxelana să capete protecţia mamei sultanului, dar şi a marelui vizir Ibrahim. În scurt timp, urcă în ierarhia haremului până la treapta mult râvnită de favorită a lui Suleiman. Îl însoţea adesea la evenimentele publice şi era nelipsită din dormitorul lui, luându-i locul consoartei oficiale, Gulfem. Cea din urmă, îi dăruise deja sultanului un moştenitor, dar Roxelana reuşeşte să îl trimită în exil şi ţese o intrigă dibace care duce, în cele din urmă, la asasinarea prinţului.

Religia în jocul pentru putere

Roxelana a rămas o figură emblematică în istoria Imperiului Otoman prin poziţia pe care a cucerit-o la curte. Ea a reuşit ceea ce nicio sclavă nu a îndrăznit vreodată să viseze: să devină soţie. Legea permitea sultanilor să îşi ia patru soţii, dar niciunul nu se însurase până la Suleiman Magnificul. Roxelana s-a convertit la religia musulmană, după ce i-a născut un băiat lui Suleiman, şi l-a convins pe acesta să o ia de soţie. Puterea pe care o deţinea era aproape egală cu cea a marelui stăpân, era consultată în afacerile externe ale imperiului şi dicta în toate deciziile de politică internă. Ascensiunea Roxelanei a făcut multe victime în rândul familiilor cu rang înalt de la curte. Inclusiv marele vizir şi-a pierdut viaţa încercând să o împiedice pe ambiţioasa femeie să îşi atingă visul.

sursa foto: 123rf.com