Vechile învățături creștine ne spun că oamenii au fost cândva nemuritori, dar au pierdut acest privilegiu când au încălcat cuvântul Domnului. Păcatul original i-a alungat pe Adam și Eva din Rai și i-a făcut muritori, supuși vieții efemere.

Cu toate progresele științei, cu toate că speranța de viață aproape că s-a dublat în ultimele trei secole, este puțin probabil ca oamenii să capete vreodată darul imortalității.

Dar nu este imposibil, spun cercetători, luând în calcul organisme uluitoare capabile să trăiască sute de ani. O scoică din apele Atlanticului poate atinge vârsta de 400 de ani, iar hidra de apă dulce deține o genă care împiedică degenerarea celulară și o ajută să trăiască infinit.

Gena respectivă există și în ADN-ul uman, dar vor mai trece zeci de ani până când rolul ei va fi pe deplin înțeles.

Cum putem atinge nemurirea

Celulele canceroase ar putea fi cheia

Oamenii au crezut în nemurire din cele mai vechi timpuri și toate credințele religioase vorbesc despre salvarea sufletului într-o altă viață. În Rai, sufletele trăiesc la infinit, dar este posibilă o astfel de viață pe Terra?

Probabil că nu, dar cel puțin putem ”păcăli” organismul să trăiască mai mult prin terapie genetică. Mult timp s-a crezut că celulele umane se pot divide la nesfârșit, dar ultimele studii au dărâmat această speranță. Celulele organismului uman sunt programate să îmbătrânească și nimic nu le poate opri… deocamdată!

Singurele celule care se pot divide infinit se pare că sunt celulele canceroase și celulele germinale, care ne ajută să ne reproducem. Cercetătorii californieni de la Geron Corporation au reușit să prelungească viața celulelor cu 40%, în condiții de laborator, și încearcă să descifreze mecanismul tainic prin care celulele canceroase reușesc să trăiască infinit mai mult decât cele sănătoase.

Soluții extreme

Știința face progrese prea mici pentru oamenii nerăbdători să întinerească peste noapte și să se bucure de viață veșnic. Visătorii încearcă tot felul de formule prin care să își păstreze tinerețea.

Kirby de Lanerolle din Sri Lanka susține că trăiește, de șase ani, doar cu aer și lumină. Devenise dependent de droguri și a decis să facă un gest extrem pentru a-și salva viața.

Cu ajutorul credinței și convins de experiențele altor oameni care trăiesc doar cu aer, el a renunțat la mâncare. Gustă din când în când din pâine și vin, conform ritualului religios, dar își ”recapătă energia” doar din lumină și vibrațiile Divinității.

El îi sfătuiește pe oameni că mâncarea abundentă atrage bolile și accelerează îmbătrânirea. Din punctul lui de vedere, hrana spirituală este singura care ne ajută să putem atinge nemurirea.

250 de suplimente pe zi

Inventatorul American Ray Kurzweil este convins că, în următorii zece sau 20 de ani, vor fi descoperite mecanisme eficiente pentru combaterea îmbătrânirii. Cercetătorii vor depăși limitele biologice și vor reuși curând să combată 90% dintre bolile grave care grăbesc moartea.

„Cred că în zece ani vom produce un șoarece care nu îmbătrânește și vom transpune experiența asta în terapii umane în alți zece ani”, declară cercetătorul entuziast.

Ray are 60 de ani și crede că este într-o formă excelentă pentru a beneficia de noile terapii de întinerire. Deocamdată înghite 250 de suplimente zilnic în încercarea de a-și reprograma organismul să lupte împotriva degenerării celulare. „O mulțime de oameni crede că e bine să urmezi natura… Eu nu cred că e bine, fiindcă evoluția biologică nu este de partea noastră”, susține Kurzweil.

 sursa foto: Shutterstock