Poate că sună pretențios termenul de auriculoterapie, dar în esență este o formă mult mai fină de reflexoterapie care te poate ajuta să îți controlezi emoțiile negative. Punctele de presiune și masajul urechii pot fi folosite în situațiile cele mai dificile și nu este deloc greu să înveți să îți controlezi emoțiile negative.

Iată câteva reguli de bază despre reflexoterapia aplicată la nivelul urechii care te ajută să îți controlezi emoțiile negative. Câți dintre noi nu am vrea să închidem ochii, să ne relaxăm câteva momente și problemele să dispară!

Problemele nu dispar, dar tehnicile antistres pe care le înveți foarte ușor din auriculoterapie te ajută să le faci față mult mai bine. Poți învăța mișcările de masaj și presiune în punctele esențiale pentru a domina angoasele, temerile, stresul și durerile.

Auriculoterapia ajută sănătatea emoțională

Privește cu atenție schema de mai sus și remarcă punctele de pe ureche corespondente cu trăirile și emoțiile tale negative.  

Lobul urechii este cel unde se adună angoasele și poate fi folosit pentru a scăpa de anxietate.

Vârful urechii este zona unde se concentrează emoțiile negative puternice precum depresia, tristețea, neputința, fiind conectat și cu zona viciilor precum fumatul sau alcoolul.

Urmărește singură apoi centrele care au legătură cu stresul, cu durerile musculare, dar și cu durerile provocate de probleme gastrice precum iritațiile, flatulența sau crampele care au la bază, de obicei, dezechilibre alimentare.

Cum să controlezi emoțiile negative și durerile

Există două tehnici foarte simple pe care le poți repeta ușor și tu ori de câte ori ai nevoie. Prima este masajul urechii în zonele exterioare, cum ar fi lobul sau vârful urechii. Masajul în cele două zone te ajută în condiții de stres, când se acumulează tot felul de sentimente negative și nu reușești să le mai faci față.

Oprește-te măcar 5 minute din munca ta, relaxează-te pe scaun sau pe un fotoliu moale și masează ușor urechea. Și copiii mici au instinctiv acest gest de a masa urechile, atunci când sunt stresați. Vei vedea că funcționează.

A doua tehnică prin care înveți să controlezi emoțiile negative presupune apăsarea sau presiunea ușoară asupra zonelor din interiorul urechii legate de dureri și stres.

Profesioniștii care folosesc reflexoterapia utilizează mici ace pentru a controla punctele de presiune. Dar pentru profani, masajul și presiunea ușoară cu vârful degetelor sunt suficiente pentru a ne relaxa și pentru a controla stresul.

Dacă eşti interesată de terapii alternative, află şi ce este reflexoterapia – beneficii şi contraindicaţii!