Multe vorbe de duh pe care le-am auzit la bunica, toate culese din înțelepciunea populară, stârnesc zâmbete, dar știința le dă dreptate. Fie că sunt sfaturi practice sau simple superstiții, se bazează pe observații temeinice și pe experiența a mii de generații. 

”Bunica știe tot” nu este doar o simplă expresie. Multe sfaturi pe care ni le-au dat bunicii sau persoanele mai în vârstă s-au dovedit utile. Chiar dacă le ironizam uneori, știința demonstrează azi că aveau dreptate. 

”Mănâncă supă de pui, să îți treacă răceala!”

Frisoanele, nasul înfundat și durerile în gât vor fi mai ușor de suportat, dacă mănânci supă caldă de pui când ești răcit. Nu este doar un mit. Sfatul bunicilor este pertinent și a fost deja demonstrat. Supa de pui, ușor sărată, te hidratează și conține electroliți și antioxidanți care ajută la scăderea inflamației mucoaselor.

”Dacă ai arsuri la stomac, în timpul sarcinii, bebelușul va avea mult păr!”

Este o superstiție veche de care țin cont toate femeile tinere când rămân însărcinate, iar știința a stabilit că este perfect adevărată. Cercetătorii de la Universitatea americană ”Johns Hopkins” au demonstrat că femeile care se plângeau de arsuri puternice și grețuri în timpul sarcinii, au născut copii cu mai mult păr decât cele care nu au avut probleme gastrice. Mitul a fost explicat: nivelul de estrogen crescut duce la relaxarea esofagului și provoacă arsuri gastrice, dar și o pilozitate mai mare la bebeluși.

”Nu mânca bomboane, dacă ai tenul plin de coșuri!”

Fără să știe prea multe despre efectele zahărului, bunicile de acum un secol își sfătuiau nepoatele să nu mănânce bomboane când au coșuri pe față. Practic, orice aliment dulce precum și alimentele bogate în carbohidrați, precum pastele sau pâinea, agravează acneea. Ciocolata era și ea interzisă, dar cercetătorii au descoperit, recent, că nu untul de cacao este de vină, ci zahărul și laptele din ciocolată. Doar ciocolata neagră, cu un conținut redus de grăsimi și zahăr este indicată, chiar dacă ai probleme cu tenul.

”Ronțăie morcovi ca să vezi pe întuneric!”

Datorită concentrației mare de luteină, morcovii protejează sănătatea ochilor și ajută vederea să se păstreze ageră chiar și la vârste înaintate. ”Cea mai mare concentrație de luteină din corpul uman se găsește la nivelul ochilor, astfel că morcovii ajută în mod cert vederea”, a subliniat Catherine Collins, profesor la Spitalul ”St. George” din Londra. În plus, morcovii sunt bogați în vitamina A, care ajută retina să absoarbă mai multă lumină, chiar și la lăsarea serii. Sfatul din bătrâni s-a dovedit adevărat și consumul de morcovi este recomandat de cercetători pentru îmbunătățirea vederii.

”Pupă mama și trece!”

De câte ori nu am zâmbit când auzeam aceste cuvinte! Este formula cea mai des folosită să potolească lacrimile și durerea copilului după ce s-a lovit. Dar cercetătorii spun că are și o bază reală. Saliva conține o enzimă, lizozima, care distruge bacteriile. Poate că, în trecut, cu mii de ani în urmă, strămoșii noștri au observat că saliva ajută la vindecarea unor răni superficiale, iar învățămintele lor s-au transmis generațiilor următoare.

 sursa foto: 123rf.com