Miracolele înfăptuite de cămașa Maicii Domnului, unice în lume

Catedrala Notre Dame din Chartres, cea care găzduiește de secole cămașa sfântă a Fecioarei Maria, este cea mai veche și cea mai bine păstrată biserică în stil gotic din Franța. În Chartres, aflat la 80 de kilometri de Paris, exista o biserică impunătoare încă de la începutul Evului Mediu, unde a fost depusă racla cu tunica Maicii Domnului, adusă de Carol cel Mare de la Ierusalim. Originile relicvei nu pot fi confirmate prin documente sau dovezi, dar faptele miraculoase care sunt legate de istoria ei sunt cel mai bun argument pentru pelerinii care vin să se roage în Chartres. Cea mai importantă zi de pelerinaj este ziua de Buna Vestire, pe 25 martie, cea mai veche sărbătoare închinată Maicii Domnului.

Cămașa Maicii Domnului protejează de foc

Catedrala veche a ars la începutul anilor 1010, dar locuitorii orașului au făcut tot posibilul pentru a construi o nouă bazilică în locul ei, mai mare și mai impunătoare. În timpul incendiului, racla tunicii a rămas neatinsă, un semn care a încurajat autoritățile bisericești să investească sume uriașe și să ridice o nouă construcție impozantă. Bazilica a ars de mai multe ori, în documentele vremii fiind consemnate incendiile din anii 1134 și 1194, cel din urmă fiind provocat de un fulger. De fiecare dată, flăcările au ocolit relicva adusă de la Ierusalim, aceasta dovedind încă o dată că este înzestrată cu puteri protectoare. Ulterior, catedrala a supraviețuit Revoluției Franceze și celor două războaie mondiale, cămașa sfântă rămânând protejată în locul ei de o energie misterioasă, pe care credincioșii susțin că o simt în aer în momentul în care intră în biserică.

Energia benefică a catedralei, o enigmă

Locul pe care a fost construită catedrala din Chartres este într-adevăr protejat de vibrații benefice. Înainte de a fi ridicată aici prima biserică, exista deja un loc de închinare și un dolmen, o construcție din pietre uriașe, unde se practicau ritualuri pentru zeitățile pământului. Ulterior, preoții druizilor au organizat aici un centru de învățătură și au sculptat o statuetă neagră, închipuind o mamă cu pruncul ei, care reprezenta un obiect de venerație. Statueta a fost descoperită îngropată în pământ câteva secole mai târziu, când creștinii Evului Mediu deja se închinau Maicii Domnului în noua catedrală. Săpăturile pentru reconstrucția bisericii au scos la iveală primul loc al altarului, considerat azi centrul sacru al bazilicii. La 37 de metri sub acest loc se află izvorul folosit în ritualurile lor de druizi, iar la 37 deasupra acestui loc se înalță vârful bolții. Nu se știe dacă această simetrie este întâmplătoare sau înadins calculată, cert este că pelerinii care ajung în inima catedralei au un sentiment straniu de înălțare, și spirituală și fizică. De multe ori, bolnavii, persoanele cu dificultăți motorii sau cu probleme de coloană, au simțit că durerile lor dispar în acest loc și că își recapătă vigoarea și statura din tinerețe. Nu de puține ori, credincioșii, dar mai ales copiii, au plecat de aici tămăduiți sau cu speranța vie că afecțiunile de care suferă se vor vindeca în curând.

sursa foto: 123rf.com