Vampirii energetici își trag numele de la vampirii Evului Mediu, ființe supranaturale care se hrăneau cu sângele și viața victimelor lor. Pornind de la efectul lor malefic, persoanele care atrag energia celor din jur și care provoacă tensiuni, au fost și ele denumite vampiri… energetici.

Este vorba despre cei care critică și cârcotesc tot timpul, despre persoanele care te descurajează când încerci să faci ceva nou, despre cei care se plâng mereu de ghinionul lor și îți solicită toată atenția. Până și persoanele invidioase pe norocul tău pot fi numite vampiri energetici.

Cum să recunoști ușor vampirii energetici

Este dificil să îți dai seama ce persoane îți fac rău, până nu petreci mai mult timp cu ele. Dar, după mai multe întâlniri, începi să realizezi că ele au o influență stranie, aproape malefică, asupra ta.

Iată diverse tipologii de vampiri energetici, descrise de sociologi, care te vor ajuta să depistezi mai ușor persoanele de care trebuie să te ferești.

Bârfitorii: sunt indivizii veșnic nemulțumiți, care critică și bârfesc tot ce află despre ceilalți, doar pentru că ei nu își pot găsi liniștea sufletească și fericirea. Vor încerca să te atragă în jocul lor, să bârfești și tu, să le divulgi mici secrete despre colegi sau despre membrii familiei tale, ca, în cele din urmă, să pici tu de vinovată și să fii acuzată de cei din jur.

Neputincioșii: sunt persoanele care nu au deloc încredere în ele, care nu reușesc niciodată ceea ce își propun, dar au impresia că sunt urmărite de ghinion. Acestea încearcă să te determine și pe tine să nu mai ai încredere în propriile forțe și să îți lași baltă planurile pe considerentul că oricum nu vei avea curajul și norocul să le duci la bun sfârșit.

Instigatorii: sunt cei care provoacă mereu tensiuni și conflicte în jurul lor, sunt aroganți și certăreți și se bucură de fiecare dată când le fac rău celor din jur. Se poate spune că se ”hrănesc” cu starea de tensiune pe care o provoacă în jur.

Victimele: de la ipohondri, bolnavii închipuiți, la personajele care nu știu decât să se plângă tot timpul, persoanele care pozează în victime se numără categoric printre vampirii energetici. Acestea încearcă să îți răpească toată atenția și afecțiunea. Tot timpul trebuie să le încurajezi și să le consolezi, ceea ce necesită o risipă mare de energie.

Cum te ferești de vampirii energetici

Metode de apărare

Cea mai bună metodă de apărare împotriva vampirilor energetici este indiferența. Dacă te detașezi de problemele lor, dacă îi ții la distanță și îi ocolești în momentele critice, aura lor negativă nu te poate afecta.

De multe ori, însă, vampirii energetici sunt persoane foarte apropiate, precum un membru de familie, partenerul de cuplu sau un prieten vechi. Nu ai cum să rupi legătura ce aceste persoane, dar nu mai răspunde la provocările pe care ți le aruncă.

Păstrează-ți calmul și echilibrul interior și încearcă să discuți cu ele de pe o poziție neutră. Poate că ți s-a întâmplat ca, într-un singur minut, deși erai veselă și optimistă, să devii nervoasă și iritată din cauza unei discuții cu un coleg sau cu un prieten toxic. Controlează aceste situații și impune-le celorlalți calmul și încrederea ta.

sursa foto: Shutterstock