Localnicii din Walbrzych, o localitate din vestul Poloniei, cunosc de zeci de ani legenda trenurilor încărcate cu aur ale naziștilor. Poveștile bunicilor spun că a fost săpat, la marginea localități, un tunel uriaș unde au fost ascunse câteva vagoane cu obiectele de preț jefuite la ordinul lui Hitler. Multă vreme, intrarea în tuneluri a rămas secretă, dar, de curând, se pare că a fost descoperită de căutătorii de comori. În zonă nu au fost depistate săpături, însă găsitorii comorilor au luat legătura cu un avocat și cu autoritățile orașului, pretinzând că vor dezvălui locul tainic, dacă vor avea și ei un procent consistent din aurul războiului. Parlamentul polonez a fost și el informat, iar un responsabil din cadrul Ministerului polonez al Culturii a menționat că se știe deja că trenul are o lungime de 100 de metri și este blindat. Deocamdată, nimeni nu știe ce se află în tren, însă responsabilii polonezi speră să nu fie vorba doar de armament, ci și de opere de artă, documente istorice importante și valori. Se presupune că, la sfârșitul războiului, trenul venea de la Budapesta și se îndrepta către Germania, dar a fost interceptat la un moment dat de soldații americani. Nemții au reușit să îl ascundă, în speranța că soarta conflagrației mondiale va fi în cele din urmă în favoarea lor. Istoricul Joanna Lamparska spunea, la un post de radio polonez, că descoperirea trenului echivalează cu găsirea Titanicului și va fi una ”epocală”.

Buncărul cu aurul jefuit este în Germania

buncar

Tunelul feroviar secret din Polonia nu este singurul mister legat de averea fabuloasă a naziștilor, care a dispărut fără urmă la încheierea războiului. Pe baza fotografiilor realizate de aviația britanică și pe baza unor mărturii ale unor persoane implicate la acea vreme, istoricii germani consideră că cea mai mare parte a comorilor jefuite se află într-un buncăr din pădurea Leinawald, în apropiere de Leipzig. În documentele de război, se menționează că cea mai mare parte a batalioanelor de muncă au fost trimise în această regiune în vara anului 1944. Când veștile de pe front le-au dat de înțeles hitleriștilor că vor pierde lupta, ei au bombardat pădurea, fără să fie trupe inamice în apropiere. În aprilie 1945, s-a luat decizia ca toată avuția Reich-ului să fie mutate undeva în sudul Germaniei, în Bavaria, dar nu a mai ajuns acolo niciodată. Cu siguranță, comorile au rămas în aceeași ascunzătoare în apropiere de Leipzig. O altă comoară cu 100 de tone de aur a fost descoperită în niște mine de sare din regiune, de către americanii generalului Patton, chiar în anul 1945. Ulterior, și autoritățile germane au încercat să facă săpături, dar nu au găsit decât rămășițele umane ale unor muncitori folosiți să sape în galerii.

credit foto: 123rf.com