Legendele și poveștile din popor ne-au transmis din generații străvechi locurile tainice, în care se poate măsura și acum un câmp energetic aparte. Se spune că fostul dictator Nicolae Ceaușescu ar fi înființat o echipă de specialiști cu abilități extrasenzoriale să descopere locurile în care se întâlnesc liniile bioenergetice și generează fenomene paranormale. Munții Bucegi au fost primii pe listă, iar triunghiul Vf. Omu – Sfinxul – Babele a dovedit că se află sub stăpânirea unor influențe stranii. O energie puternică, magnetică, se manifestă în anumite perioade ale anului sub forma unor străfulgerări de lumină care izvorăște din adâncul munților. Curcubee strălucitoare apar, uneori, în apropiere de Vf. Omu, fără să plouă. Oamenii care au avut curiozitatea să stea în zonă mai multe zile au declarat că se simt întremați și mai echilibrați emoțional. Parapsihologii au delimitat inclusiv o zonă de aproape un kilometru pătrat, la poalele vârfului montan, unde dispare orice oboseală fizică și capeți mai multă putere fizică. Coordonatele acestei zone rămân însă un mister, deoarece studiile efectuate în perioada comunistă au fost în cea mai mare parte distruse.
Energie sacră la Sarmisegetuza
Pe un platou greu accesibil din munții Orăștiei, pădurea deasă și prăpăstiile din jur apără ultimele vestigii ale capitalei dace. Pietrele altarului megalitic păstrează urme ale unei limbi străvechi, posibil moștenită de la începuturile civilizației. Preoții daci au adăugat simboluri protectoare și au însemnat locul în care știau că se revarsă energii beneficii din interiorul pământului. Aici, se poate măsura și azi un câmp energetic puternic, dar studiile științifice au fost sistate.
Muntele Gugu, loc sacru al dacilor
Se crede că aici era Kogaion, muntele sfânt al dacilor, locul în care preoții veneau să se închine lui Zamolxe. Alegerea lor nu a fost întâmplătoare, deoarece muntele este străbătut de un câmp magnetic atât de puternic, încât distorsionează în anumite momente câmpul gravitațional și vârful stâncos dispare în neant. Cel mai adesea, acest fenomen se petrece noaptea, după cum au declarat turiștii care au înnoptat cu cortul în zonă. Pe înălțimile masivului Retezat Godeanu mai există și vestigiile unor monumente megalitice, semn că locurile aveau o încărcătură spirituală din cele mai vechi timpuri. Oamenii de știință au încercat să explice fenomenul susținând că este vorba de un fenomen optic de refracție a luminii, produs în anumite condiții atmosferice. Dar explicația lor nu poate fi probată și muntele își păstrează taina.
sursa foto: wikipedia.org