Cu mămăliga prin istorie. Află de ce este atât de răspândită și ce beneficii are!

Caldă şi aburindă, mămăliga aurie e pusă în mijlocul meselor bogate de iarnă, alături de sarmale şi fripturi. Fiertura simplă de mălai merge de minune cu mâncărurile tradiţionale, cu brânza veche şi cârnaţii iuţi. Şi-a câştigat pe bună dreptate locul ei de seamă în bucătăria românească. Acum trei secole stătea doar la masa săracilor, azi este gătită şi la ţară, şi la oraş deopotrivă, şi în ceaun, şi în oala de teflon. Ba chiar a cucerit restaurantele cu pretenţii unde este savurată pe post de delicatesă.

Porumbul prin istoria lumii

Aztecii îl cultivau cu sfinţenie şi îl preţuiau ca pe aur. Ştiuletele de porumb era dăruit de zei, spune tradiţia lor, şi era ajutorul de nădejde în perioadele de foamete. Cereala aurie era cunoscută şi în Africa, şi în Asia din vremuri vechi, fiind cultivată pe lângă aşezările umane şi oferită adesea drept ofrandă divinităţilor. Marinarii lui Columb au adus-o în Europa la începutul secolului al XVI-lea, după ce au debarcat pe ţărmurile Americii centrale. Pe continentul alb, porumbul şi-a pierdut rolul sacru, devenind hrana de bază a sărăcimii pentru care grâul şi pâinea erau bunuri de lux. Spaniolii şi portughezii au adoptat primii porumbul, apoi a cucerit regiunile sărace din Italia, îndeosebi Sicilia, unde “polenta”, cum era botezată mămăliga, era singura hrană a familiilor nevoiaşe.

Mămăliga pe meleagurile autohtone

Porumbul începe să fie cultivat şi în ţara noastră, mai întâi în câmpiile Banatului, spre sfârşitul secolului al XVII-lea. La mijlocul secolului următor, culturile de porumb erau deja extinse în toate regiunile de câmpie din provinciile româneşti. Şerban Cantacuzino, domn al Ţării Româneşti între 1678 şi 1688, îndeamnă boierii să semene porumb “spre hrana norodului celui prost, cât şi spre hrana dobitoacelor”. În Moldova, culturile de porumb erau deja impozitate pe vremea domnitorului Constantin Duca (1693-1695), după cum arată cronicile lui Neculce, semn că înlocuiau deja culturile tradiţionale de mei. O cereală spornică şi puţin pretenţioasă, porumbul ia locul meiului care era hrana de bază a ţăranului şi căruia i se mai spunea şi “mălai”. Aşa se face că făina de porumb împrumută numele de “mălai” şi mămăliga, cu un gust superior terciului de mei, devine mâncarea de zi cu zi, însoţită de fierturi din urzici, lobodă sau ştevie. Transilvănenii i-au spus porumbului “cucuruz”, după “cocoriza” cum era numit în Sardinia, moldovenii l-au botezat “păpuşoi”, dar mămăliga era aceeaşi în toate regiunile şi peste tot se pregătea la fel. Iar reţeta ei a rămas neschimbată până în ziua de azi, doar mălai şi apă cu un praf de sare, fără grăsimi şi colesterol şi fără e-uri.

Mămăliga și beneficiile ei mai puţin cunoscute

Blamată ani de-a rândul că a favorizat pelagra, mămăliga are, totuşi, anumite avantaje pentru sănătatea noastră. Studii recente demonstrează că anumiţi acizi din componenţa porumbului ajută ficatul să elimine din organism toxinele. Noile cercetări din domeniul endocrinologiei arată şi ele că mămăliga reglează cantitatea de glucoză din sânge şi este de mare ajutor diabeticilor. În plus, porumbul este bogat în acizi graşi nesaturaţi şi are mai puţine calorii decât grâul, astfel că preparatele din mălai sunt potrivite în curele de slăbire.

sursa foto: 123rf.com