Pandantivele din cristale
Alege pietrele naturale care sunt înzestrate cu energii benefice și pot alunga influențele nocive din jurul tău. Piatra ce cele mai puternice capacități vindecătoare este ametistul mov, un cristal care reglează metabolismul, procesul hormonal și ajută la eliminarea toxinelor din corp. Se spune despre ametist că poate ”curăța” sângele și este bine să îl porți zilnic, dacă ai probleme de sănătate. De asemenea, rubinul este o piatră prețioasă încărcată cu energii pozitive, care acționează asupra inimi, a sângelui și asupra sistemului nervos. Rubinul ajută la refacerea echilibrului fizic și mintal, alungând stările de depresie, care pot accentua orice afecțiune a corpului. Este indicat să porți și bijuterii din chihlimbar care nu este un cristal, dar are origini organice și intră în rezonanță cu sistemul tău imunitar, pe care îl protejează.
Toiagul lui Esculap
Simbolul științelor medicale și al farmaciilor este un toiag pe care se încolăcește un șarpe. El este toiagul lui Esculap, zeul medicinei la grecii antici. Esculap sau Asclepios în limba greacă era fiul lui Apollo și, având origini divine, fusese înzestrat cu darul de a vindeca oamenii. Legenda spune că tânărul Esculap a fost luat sub aripa sa de către centaurul Chiron care l-a inițiat în toate secretele medicinei. Puterile lui au crescut atât de mult încât era capabil să vindece orice boală și orice beteșug. Într-o zi, pe când căuta plante de leac, Esculap a fost mușcat de un șarpe și l-a omorât cu toiagul. Se spune că un alt șarpe a reușit să îl aducă la viață pe cel omorât și i-a dezvăluit astfel lui Esculap plantele miraculoase care înving moartea. De atunci, Asclepios a reușit și el să readucă la viață câțiva bolnavi, dar succesul lui nu a fost privit cu ochi buni de zei. În cele din urmă, Esculap a fost fulgerat de Zeus și legenda lui a luat sfârșit. Pandantivele cu șerpi sau cu toiagul lui Esculap nu sunt un simbol obișnuit, dar ele au un rol protector asupra sănătății tale.
Mâna hamsa, protectoare
Frunza de palmier cu cinci lobi sugerează de fapt mâna dreaptă deschisă, un simbol deosebit de puternic în cultura arabă, cu rol de protecție a organismului împotriva relelor de tot felul. Mâna Hamsa sau Mâna Fatimei întoarce deochiul, protejează sănătatea și aduce prosperitate. Islamiștii atribuie mâna Hamsa Fatimei, fiica lui Mahomed, evreii spun însă că era simbolul lui Miriam, sora lui Moise. Deseori, în mijlocul mâinii se inserează ochiul atoatevăzător, care protejează împotriva influențelor negative și împotriva farmecelor de boală. În lumea Orientului Mijlociu, este cea mai populară amuletă, iar cei care o poartă se bucură de vitalitate și noroc.
Ochiul lui Horus, vindecător
Simbol egiptean înzestrat cu puteri protectoare, Ochiul lui Horus este benefic pentru sănătatea și vitalitatea organismului. Legenda spune că Horus și-ar fi pierdut ochiul stâng în bătălia cu Seth, dar zeul Thoth l-a găsit și l-a refăcut din bucăți, reușind să îl vindece pe Horus. De atunci, egiptenii l-au folosit pentru a vindeca bolile și pentru a-și proteja sănătatea. În Cartea Morților a vechilor egipteni stă scris că Ochiul lui Horus trebuie realizat din aur, cu instrumente pure, pentru a avea efect.
Spirala Soarelui, energie pentru sănătatea tuturor
Pandantivele sub formă de spirală sunt reprezentări ale Soarelui, primul vindecător al lumii, așa cum este considerat în tradiția șamanică. Spirala reprezintă energia vindecătoare care se desfășoară în cercuri tot mai largi pentru a proteja întreaga omenire. Este un simbol antic și totodată modern, folosit pentru bijuterii și ornamente în toate culturile.
Sursa foto: Foter.com