Chirurgia a avansat considerabil în ceea ce privește reconstrucția sânului după operații de cancer sau după intervenții care corectează diferite anomalii. Din nefericire, însă, în majoritatea cazurilor este nevoie de reconstrucție mamară din cauza cancerului sau pentru prevenirea acestuia.
Peste 10.000 de femei sunt diagnosticate în fiecare an cu cancer la sân în faze avansate. Specialiștii consideră că, în ritmul acesta, o femeie din opt în România va suferi de cancer la sân și va fi nevoită să îndure operații și tratamente dureroase.
Când este recomandată operația pentru reconstrucția sânului
Prin reconstrucția mamară se înțelege refacerea formei și dimensiunilor sânului pierdut în urma unei mastectomii: intervenția chirurgicală prin care se îndepărtează țesutul mamar pentru tratamentul unui neoplasm sau pentru prevenirea acestuia.
De asemenea, se recurge la reconstrucția chirurgicală și în cazul unor anomalii sau vicii de conformație ale sânului cum ar fi lipsa glandei mamare, absența mamelonului, polimastia și polithelia, dezvoltarea inegală sau plasarea asimetrică, atrofia sau hipertrofia sânului, menționează dr. Costel Dobre, medic specialist Chirurgie plastică și Microchirurgie constructivă, Centrele Medicale Arcadia.
Soluții și metode moderne pentru reconstrucția mamară
Medicina a avansat considerabil în ceea ce privește reconstrucția sânului. Astăzi, există mai multe metode prin care se poate realiza această intervenție: cu ajutorul protezelor mamare siliconice sau saline, plasate sub mușchiul pectoral sau deasupra acestuia și utilizarea matricei dermice acelulare (ADM). ”Acesta este un proces care se realizează într-o singură etapă: prin expandare tisulară, un dispozitiv sub forma unui balon, ce conține ser fiziologic și își modifică volumul treptat, până când se atinge surplusul tisular necesar pentru acoperirea implantului ce va fi fixat”, menționează Dr. Costel Dobre.
O altă opțiune este metoda de reconstrucție cu ajutorul țesutului propriu prelevat fie din porțiunea inferioară a abdomenului (piele, grăsime, etc.), fie de pe fese. Acest proces este unul complex, intervențiile chirurgicale sunt de durată și selecția pacientelor trebuie atent realizată de echipa medicală multidisciplinară. Echipa medicală și pacienta pot opta pentru reconstrucția mamară imediată, după ce operația de mastectomie s-a încheiat. Astfel, trauma cauzata de operația de extirpare poate fi diminuată prin procesul deja început de reconstrucție a sânului, recomandă medicul specialist.
”Reconstrucția mamară reprezintă o etapă esențială în restabilirea echilibrului emoțional și psihic. Este important ca femeile care suferă de cancer mamar să aibă în vedere din stadii incipiente și consultația cu un chirurg plastician pentru a proiecta intervenția reconstructivă”, susține dr. Costel Dobre.
Cancerul de sân, principala cauză de mortalitate la femei
În ultimii ani, incidența cancerului de sân a depășit rata celorlalte tipuri de cancer. Cancerul de sân reprezintă azi principala cauză de deces la femei și a treia cauză de mortalitate în Europa.
Mai mult, statisticile din lumea medicală trag un semnal de alarmă cu privire la apariția cancerului de sân la femei din ce în ce mai tinere. Preocuparea timpurie este cel mai bun mod de a preveni afecțiunile sânului și aceasta începe odată cu un stil de viață echilibrat și obiceiuri sănătoase, dar și prin efectuarea investigațiilor anuale de specialitate. Diagnosticul precoce crește rata de supraviețuire și de vindecare, precum și oportunitatea unui tratament chirurgical conservator, cu păstrarea parțială a glandei mamare.
Ecografia poate preveni o tragedie!
După vârsta de 20 de ani, chiar dacă nu există nereguli la autoexaminarea prin palpare, se recomandă ca orice femeie să își facă anual o ecografie la sân. Ecografia mamară este o investigație imagistică a sânilor, neinvazivă și nedureroasă, cu ajutorul ultrasunetelor, de primă intenție pentru femeile tinere (inclusiv adolescente).
Aceasta este cea mai importantă investigație imagistică a patologiei mamare, complementară mamografiei, principala metodă de investigare a afecțiunilor sânilor la femeile peste 40 de ani. Ecografia la sân este principala metodă de screening a cancerului de sân la femeile tinere. Perioada optimă de examinare a sânului este între zilele 5 și 10 ale ciclului menstrual (calculate de la prima zi de menstră).
Statistici îngrijorătoare pentru România
1 din 8 femei poate face cancer de sân
Studiile arată că 90% dintre femei nu au participat niciodată la un program de screening oncologic. În România, majoritatea pacientelor care se prezintă la medic cu neoplasm mamar sunt deja într-un stadiu avansat de boală (stadiul 3 – 4), cu o rată a mortalității de 36%, mai mare decât media europeană (29%) și chiar decât cea mondială (31%).
La fiecare 3 ore o femeie își pierde viața din cauza acestei afecțiuni. Neoplasmul mamar este cea mai frecventă localizare de cancer la femei, reprezentând aproximativ 25% din totalitatea neoplaziilor la persoane de sex feminin, iar 5 – 8% dintre cazuri apar pe un teren cu risc genetic.
În România, o femeie din 8 va dezvolta un cancer de sân, în timp ce în Europa riscul este de 1/10. Tumorile mamare, fie benigne sau maligne, sunt foarte diverse. Indiferent de tipul lor, acestea trebuie să fie diagnosticate de medicul specialist, care va fi în măsură să recomande un tratament sau examene suplimentare.