Vopsește ouăle de Paște cu spuma de ras – o metodă inedită și distractivă
Această metodă este una simplă și rapidă de colorare a ouălelor de Paște.
Ai nevoie de ouă pe care le fierbi, colorant pentru ouă, spumă de ras. Plus mănuși dacă nu vrei să îți pătezi mâinile.
Această metodă poate fi distractivă și pentru cei mici, deopotrivă.
Iată cum procedezi
– lasă ouăle să ajungă la temperatura camerei
– spală bine ouăle înainte de a le fierbe
– fierbe ouăle
– într-un vas pune multă spumă de ras
– adaugă colorant pentru ouăle de Paște, câteva picături din vopselurile pe care le ai
– amestecă cu un bețigaș spuma de ras cu vopseaua
– tăvălește ouăle prin amestecul realizat
– lasă-le 10 minute pe șervețele sau o foaie de copt, după care le ștergi de spumă
– la final, le poți da luciu cu puțin ulei
– pentru un efect deosebit folosește culori vibrante.
Iată și un material video care te ajută să vopsești ouăle așa cum nu ai mai făcut-o până acum.
Vopsește ouăle de Paște cu orez
Pentru a vopsi ouăle de Paște cu orez ai nevoie de orez crud și vopsea alimentară.
În funcție de câte culori folosești, tot atâtea vase cu orez ai nevoie.
Pune orezul în vase, picură puțin colorant, apoi tăvălește ouăle prin acesta.
Metoda nu este grea, și chiar și cei mici din familie o pot realiza singuri.
Iată un video demonstrativ