Cazarea la o mănăstire poate fi o experiență unică. Vei putea fi mai aproape de un loc inedit din care să afli povești neștiute și detalii fermecătoare ale vieții. Dacă vrei să trăiești o experiență specială, atunci iată ce opțiuni de vacanțe la mănăstire în România poți încerca.

Vacanțe la mănăstire in România

În România există multe mănăstiri deosebite pe care merită să le vizitezi cel puțin o dată în viață pentru a le afla povestea. Din fericire, pentru cine își dorește să petreacă mai mult timp într-un loc sfânt, există și opțiunea de cazare la mănăstiri. Prețurile sunt modice, ba chiar există mănăstiri sau schituri unde cazarea este gratuită, iar experiența este una pe care nu o vei uita întreaga viață. Iată câteva idei de vacanțe la mănăstire din România.

Vacanță la Mănăstirea Curtea de Argeș

Mănăstirea Curtea de Argeș este situată la aproximativ 150 km de București și este locul unde vei afla legenda Meșterului Manole, dar și legenda care se referă la moaștele Sfintei Filoftea.

Este locul care te va impresiona datorită picturilor în ulei executate de pictori francezi, dar și locul unde poți rămâne peste noapte. La câteva sute de metri de Mănăstirea Curtea de Argeș este așezământul de odihnă Casa Pelerinului, o pensiune ce este ridicată de către Arhiepiscopia Argeșului pentru credincioșii care vor să se odihnească aici.

Cazare la Mănăstirea Secu

Mănăstirea Secu se diferențiază de alte lăcașuri de cult prin turnurile din fiecare colț ale bisericii, pereți masivi și clădiri adiacente care încojoară biserica. Aflată în comuna Vânători, județul Neamț, pe timp de vară, în perioada sezonului turistic, 15 Aprilie-15 octombrie, Mănăstirea Secu oferă cazare turiștilor în clădirea numită Arhondaric, destinată special acestui scop.

Locul este prevăzut cu locuri de cazare pentru pelerini și turiști, și există spații cu 2,4 și 8 paturi. Rezervările se fac cu cel puțin 30 de zile înainte de data estimate a sosirii.

Vacanță la Mănăstirea Varatic

Este locul unde călătorii și pelerinii sunt întâmpinați încă de la intrarea în mănăstire cu pâine și rugăciune, potrivit vechilor tradiții. Mănăstirea Varatic se află în comuna Agapia, sat Varatec, și este recunoscută pentru înfățișarea deosebită și plină de istorie. Cele două turnuri din lemn decorative au fost distruse în urma unui incendiu în anul 1900, iar de atunci nu au mai fost refăcute.

În cadrul Mănăstirii s-a amenajat un număr de camere pentru persoanele care își doresc să poposească aici, pentru a se împărtăși și pentru a lua parte la frumusețea și pacea locului.

Cazare în vacanță la Mănăstirea Horezu

Mănăstirea Horezu sau Horezi din Valahia se află în județul Vâlcea și este considerată una dintre cele mai reprezentative construcții în stil brâncovenesc. Este locul recunoscut pentru puritatea și frumusețea aparte datorită picturilor decorative și portretelor deosebite.

Mănăstirea Horezu pune la dispoziție și posibilități de cazare într-un mini hotel unde se regăsesc 20 de locuri în camere cu 1-2 paturi sau la mansardă, acolo unde se regăsesc 3 camere cu 4 paturi.

Unde te poți caza la Mănăstirea Neamț

Este mănăstire ortodoxă situată în comuna Vânători-Neamț, satul Mănăstirea Neamț, județul Neamț. Este considerat cel mai mare și mai vechi așezământ monahal din Moldova și este declarat monument istoric. În incinta mănăsitrii se află două biserici, două paraclise, turnul clopotniță cu 11 clopote, dar și o icoană a Maicii Domnului pictată în anul 665 în Israel, icoană considerată făcătoare de minuni.

Aici se pot face cazări la Centrul Social-Cultural Sf. Paisie de la Neamț, loc care dispune de 50 de camere duble și o sală de mese cu o capacitate de 120 de locuri.

Mănăstirea Agapia

Mănăstirea Agapia cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil este o mănăstire de maici din județul Neamț, sat Mănăstirea Agapia, comuna Agapia. Este o mănăstire ortodoxă considerată una dintre cele mai mari mănăstiri de maici, aflată pe locul doi ca populație după Mănăstirea Văratec.

Mănăstirea Agapia este renumită pentru pictura interioară a bisericii, opera celebrului Pictor român Nicolae Grigorescu. Există și aici opțiuni de cazare oferite pentru pelerini, iar doritorii le pot afla dacă vor accesa site-ul și datele de contact ale mănăstirii.

Schitul Sihla

Mănăstirea Sihlas au Schitul Sihla este mănăstirea ortodoxă care se află la 1.000 m altitudine într-o zonă stâncoasă a Obcinei Sihlei din munții Stânișoarei, pe drumul forestier care leagă satul Agapia de mănăstirile Sihăstria și Secu.

Ansamblul este alcătuit din biserica de lemn “Nașterea Sfântului Ioan” Botezătorului și biserica de lemn “Schimbarea la Față”. Pelerinii se pot caza aici și pot afla mai multe informații utile din partea Părintelui, dacă accesează site-ul mănăstirii.

Mănăstirea Arnota

Mănăstirea Arnota se află în comuna Costești, sat Bistrița, județul Vâlcea, și este cititorită de Matei Basarab cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, pe temelia unei biserici mai vechi.

Este o mănăstire de maici, care se evidențiază prin pictura, arhitectura și scluptura aparte, și în cadrul căreia există 30 de locuri de cazare pentru doritori.

Vacanță la Mănăstirea Govora

Mănăstirea Govora este amplasată la poalele dealului Coșul Mare, la aproximativ 6 km de Băile Govora, comuna Mihăiești, județul Vâlcea. Este o mănăstire de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, care dispune de 10 locuri de cazare, dar unde este necesară o rezervare în prealabil.

Mănăstirea Govora se află și în apropiere de alte obiective turistice importante din România precum: Salina Ocnele Mari, dar și Mănăstirea Dintr-un Lemn, Mănăstirea Curtea de Argeș.

Mănăstirea Putna

Este una dintre renumitele mănăstiri din țara noastră, situată în localitatea Putna, județul Suceava. Este un lăcaș monahal creștin orthodox, care poartă hramul Adormirii Maicii Domnului și care oferă pelerinilor opțiuni de cazare în camere cu mai multe locuri.

Doritorii pot afla mai multe informații despre cazare dacă vor accesa datele de contact de pe site-ul mănăstirii.

Indiferent de mănăstirea din România pe care vei alege să o vizitezi, experiența va fi una deosebită, care îți va aduce liniște sufletească și te va ajuta să ai parte de un sejur cu adevărat relaxant. 

Sursă info: viziteazaneamt.ro

Sursă foto: 123rf.com

Citește și: Rugăciuni pentru visuri urâte și coșmaruri