Câteva trucuri utile despre prepararea roșiilor
Alege roșii cherry sau roșii de mici dimensiuni, dar bine coapte și dulci, pentru salatele cu brânză și legume de vară.
Roșiile mari, de grădină, sunt bune pentru sosuri deoarece sunt foarte suculente și bogate în pulpă.
Dacă printre ele găsești și câteva roșii mai crude la mijloc, pregătește-le o umplutură ușoară din bucățele de piept de pui, ardei și ciuperci și coace-le la cuptor. Este unul dintre cele mai eficiente trucuri pentru prepararea roșiilor mai puțin gustoase.
Tăiate cubulețe și amestecate cu ulei, usturoi pisat și pătrunjel, sunt excelente pentru bruschete crocante și aromate.
Indiferent cum le gătești, ține cont că, de obicei, roșiile proaspete, dar și sucul de roșii se adaugă în ciorbă sau în mâncare spre final, cu aproximativ 10 – 15 de minute înainte de a opri focul.
Cum păstrezi roșiile proaspete mai mult timp
Roșiile proaspăt desprinse de pe vrej, care au codițele verzi și fragede, pot fi ținute la temperatura camerei trei sau patru zile, fără să se ofilească sau să se strice. Ele continuă să se coacă și nu este indicat să le ții în frigider, în umezeală și temperaturi scăzute, în această perioadă.
Este bine să le ții într-un coș sau într-o lădiță în care să nu stea unele peste altele, să se strivească și să mucegăiască. Înainte de a le pune în frigider, folosește un recipient cu pulverizator să le stropești cu apă rece și oțet, pentru a întârzia apariția mucegaiului. Șterge ușor apoi apa cu șervețele de hârtie. Astfel, le mai poți păstra și la rece timp de alte 3 sau 4 zile.
foto: 123rf.com