Pregătește o vază înaltă și folie de celofan

Dacă ai primit un buchet de lalelele îmbobocite, le poți păstra aproape 10 zile, dacă ții cont de următoarele sfaturi:

  • alege o vază suficient de înaltă să susțină tulpinile lalelelor și spală-o bine cu apă și detergent de vase, ca să o dezinfectezi;
  • toarnă apă foarte rece în vază;
  • taie oblic aproximativ un centimetru din codițele lalelelor, să absoarbă mai multă apă când le pui în vază;
  • înlătură frunzele de la bază, care consumă prea multă apă;
  • pune buchetul în apă înfășurat lejer într-o folie scurtă de celofan, care va menține tulpinile drepte;
  • folia de celofan poate fi înlăturată după o zi sau două.

8477600_m

Lalelele care se apleacă în vază se ofilesc mult mai repede!

Alte trucuri pentru a menține lalelele vii

  1. pune câteva picături de zeamă de lămâie în apa din vază;
  2. înțeapă cu un ac de cusut fiecare tulpină sub floare, așa cum fac florăresele din Olanda;
  3. pune buchetul de lalele într-un spațiu răcoros, departe de calorifer sau de soare;
  4. umple vaza numai pe jumătate cu apă, deoarece lalelele continuă să crească după ce au fost tăiate și se ofilesc mai repede, dacă au prea multă apă;
  5. nu ține lalelele împreună cu narcise sau zambile în aceeași vază, pentru că cele din urmă sunt otrăvitoare;
  6. schimbă apa o dată la două zile.

sursa foto: 123rf.com