CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

 

Cămășile foarte fine din voal sau mătase alunecă adesea de pe umerașele din plastic și le găsești pe jos, prin dulap, mototolite. Dar există un truc foarte simplu care le fixează pe umeraș.

Este suficient să înfășori la capete câte o bandă elastică sau câte un elastic pentru bani. Cauciucul va împiedica materialele fine să mai alunece de pe umerașe.

Umerașele pot fi decorate cu satin

Bluzele fine din mătase sau din dantelă, rochiile de seară sau sacourile subțiri și elegante ar trebui să stea pe umerașe fine ca matăsea, ca să nu se agațe. Nu este nevoie să le cumperi. Le poți face singură, îmbrăcând câteva umerașe simple, din plastic sau din lemn, cu panglici din satin.

Poți alege diverse culori și le poți decora cu fundițe, astfel încât garderoba ta va arăta mult mai veselă.

Trucuri cu umerașe pentru pulovere și cămăși

Puloverele, cămășile sau sacourile subțiri își deformează umerii dacă stau prea mult timp pe umeraș nepurtate. Pune la capete două pernuțe pentru umeri pe care le poți prinde simplu cu un capsator. Sunt ieftine și se găsesc la orice mercerie, la un preț mediu de 2 lei. Puloverele tale își vor păstra mai bine forma elegantă a umerilor.

Cum să folosești cleștișorii de rufe

Cu ajutorul unei panglici din satin sau a unui șiret colorat poți prinde doi cleștișori la baza umerașului, așa cum vezi în imagine.

Este unul dintre cele mai ingenioase trucuri cu umerașe care te ajută să depozitezi mai multe haine în același spațiu. Umerașele cu cleștișori sunt ideale pentru fuste, pentru pantaloni sau eșarfe.

sursa foto: 123rf.com

imagine: Libertatea pentru femei