Acidul din bulion curăță argintul, inoxul și cuprul

Știai că poți curăța ibricul lucios din inox folosind bulion sau pastă de roșii? Este unul dintre cele mai vechi trucuri cu bulion, care se folosea pe vremuri și prin bucătăriile bunicilor noastre care aveau vase din inox și cupru.

Acidul specific din bulion îndepărtează petele și redă strălucirea obiectelor din inox, din argint sau din cupru. Poți să îl folosești și pentru bijuteriile tale din argint care s-au mătuit și care au oxidat, așa cum vezi și în clipul nostru de mai sus.

Trucuri cu bulion puțin știute. Cum să cureți friptura arsă

Dacă ai ținut prea mult carnea pe grătar sau în tigaie și te-ai ales cu o friptură arsă pe la margini, este suficient să o pui într-o soluție cu bulion și câteva linguri de apă fierbinte.

Aciditatea specifică din bulion începe să înmoaie și să macereze părțile arse din friptură și va fi mai ușor să le cureți cu un cuțit. În plus, bulionul va îndepărta gustul și mirosul de carne arsă, iar friptura va fi mai gustoasă.

Citește și: Bulion de roșii – rețete simple și aromate pentru păstrarea roșiilor

Cum păstrezi resturile de bulion rămase prin borcane

Dacă ești o persoană care gătește mai rar și știi că ți se strică bulionul sau pasta de tomate prin borcane, ai două soluții să le păstrezi la rece mai mult timp.

Așa cum vezi în clipul nostru, poți turna un pic de ulei peste bulionul din sticlă sau din borcan. Uleiul previne apariția mucegaiului.

Sau poți congela bulionul în formele pentru cuburi de gheață. Dacă adaugi și verdețuri uscate și tocate mărunt, vei obține cubulețe savuroase de bulion pentru sosuri și ciorbe. La congelator, poți păstra bulionul până la un an de zile.