În magazinele veterinare poți găsi o mai multe produse chimice cu ajutorul cărora poți controla căpușele din curte. Aceste insecte încep să se înmulțească rapid de îndată ce se încălzește vremea și colonizează spațiile cu ierburi, dar și hambarele și magaziile unde se adăpostesc animalele tale de curte.

Ține cont de faptul că o singură căpușă poate depune peste 10.000 de ouă într-un singur sezon, așadar combaterea lor este mai mult decât o necesitate, este vitală pentru sănătatea ta și pentru viața animalelor. Menționăm doar că babesioza, o boală transmisă de căpușe la câini, este fatală, dacă nu este descoperită la timp și tratată rapid.

Reține și următoarele informații care îți vor fi de folos:

căpușele preferă gazdele cu mult sânge, acesta fiind și unica lor sursă de hrană. Cu toate acestea căpușele se agață în zone diferite în funcție de specie astfel:

  • la bovine – perineu, pliul iei, axila dar și pe salbă, la baza coarnelor, pe uger, coadă;
  • la ovine – în zona sternului, membre, coadă, pliurile salbei;
  • la cabaline – pe coamă și coadă;
  • la câine – în regiunea capului, regiunea axilară, fața internă a coapsei;
  • la pisică și păsări – în regiunea capului
  • la om – partea interioară a pulpelor, zona inghinală, zona axilelor.

Iată ce alte soluții trebuie să mai aplici în curte, în afară de soluțiile pe bază de substanțe toxice, pentru a controla înmulțirea căpușelor.

Cosește iarba și sapă des pământul

Menține iarba din curte cât mai scurtă, să pătrundă bine soarele aproape de sol. Căpușele nu suportă soarele direct și temperaturile ridicate. Sapă mereu pământul pe lângă flori și legume și cosește periodic trifoiul sau gazonul din curte.

Poartă echipament de rigoare

Căpușele se cațără cu abilitate pe picioare, până când întâlnesc zonele puternic vascularizate, unde ajung ușor la un vas de sânge. Nici nu le simți când se prind de picioarele tale și nu simți mușcătura, deoarece injectează un acid paralizant.

De aceea, trebuie să porți un echipament adecvat când lucrezi în grădină, în zonele unde bănuiești că pot fi căpușe. Poartă colanți sau pantaloni lungi, din materiale sintetice de preferat impermeabile. Peste pantaloni poartă șosete lungi apoi cizme de grădină. În mâini poartă mănuși lungi și bluze cu mânecă lungă. Verifică periodic brațele și picioarele în timp ce lucrezi, să depistezi la timp orice căpușă.

Presară pe haine pudră de talc aromată sau pulverizează uleiuri esențiale de mentă, lavandă și eucalipt. Căpușele nu suportă aceste arome tari și vor evita să se agațe de pantalonii tăi!

Soluții naturale care alungă căpușele din curte

Soluție concentrată de lămâie

Fierbe 3 – 4 lămâi mari, tăiate felii, cu tot cu coajă, într-un litru de apă. Lasă apa să clocotească un minut, apoi stinge focul și acoperă infuzia cu un capac. A doua zi, pune această soluție într-un recipient cu pulverizator și aplică pe picioare și mâini, pe blana câinilor și a pisicilor.

Aroma de lămâie poate fi intensificată cu ulei esențial de lămâie. Căpușele o evită și nu vor mai ataca animalele din curte sau picioarele tale.

Ulei esențial de lavandă

Cumpără ulei de lavandă sau pregătește o infuzie concentrată din flori de lavandă. Folosește un pulverizator să aplici soluția pe picioare și pe mâini, când lucrezi în grădină, în blana câinilor sau a pisicilor.

Uleiul de lavandă poate fi aplicat direct, cu o pipetă, în blana animalelor, precum și pe mâinile sau picioarele tale, ale copiilor, ale celor care lucrează mai des în grădină.

Ulei de măghiran sau ulei de crăițe

Deosebit de eficiente sunt aceste două tipuri de ulei esențial, de măghiran și de crăițe. Nu doar că îndepărtează căpușele, ba chiar le omoară. Dilează 5 ml de ulei cu 50 ml de apă și pulverizează soluția pe picioare și pe mâini și pe animalele care pot lua contact cu căpușele din curte sau din hambare și magazii.

Cultivă flori cu efect repelent

Cumpără crăițe, gălbenele, margarete, rozmarin, busuioc, lavandă și mentă deja înflorite și cultivă-le pe lângă casă și pe lângă straturile cu legume. Ele vor ține departe atât căpușele, cât și alte insecte stricătoare, melcii și limacșii. În schimb, vor atrage albinele care vor poleniza legumele și pomii fructiferi.

Crește bibilici

Se știe că bibilicile sunt mari amatoare de căpușe. Nu le scapă niciuna. Crește bibilici și lasă-le să ciugulească toată iarba din curte, de pe lângă flori și de pe lângă casă. Bibilicile vor aduna zilnic sute de căpușe și alte insecte dăunătoare și vor menține curtea curată.