Descoperă cele mai bune sfaturi și trucuri pentru salata de boeuf, pornind de la rețeta originală, până la îmbunătățirile căpătate de-a lungul timpului. Și nu uita că maioneza trebuie să fie acrișoară și picantă, iar muștarul te ajută să îi dai un gust delicios.

Carnea de vită este cea mai bună

Multe gospodine știu că rețeta originală pentru salata de boeuf conține de fapt carne de vită bine fiartă, scursă și tăiată cubulețe. Mai degrabă se folosea carnea de vițel foarte fragedă.

Cu toate acestea, noi am înlocuit carnea de vită cu pui sau curcan. Dar trebuie să ținem cont că aroma de vită sau vițel se îmbină cel mai bine cu sosul acrișor, cu oțetul și cu ingredientele picante din această salată

Cartofii trebuie să fie roșii

Evită cartofii albi și făinoși când pregătești salata de boeuf. Aceștia se înmoaie prea mult la fiert și se zdrobesc ușor. Sunt mult mai buni cartofii roșii, care își mențin textura mai bine chiar dacă sunt bine fierți. Aceștia pot fi tăiați mai ușor în cubulețe și amestecați cu restul legumelor. Și nu uita să fierbi cartofii în coaja lor!

Alege rădăcinoase în loc de mazăre

Multe românce au moștenit rețeta de salată de boeuf cu mazăre. Dar mazărea nu exista în rețeta originală și nici nu este agreată de cunoscători sau de bucătari. Mazărea are un gust deosebit care schimbă cu totul aroma salatei și poate fi un ingredient greu de digerat pentru persoanele care au probleme cu stomacul.

Sunt mult mai potrivite rădăcinoasele precum morcovii, păstârnacul și rădăcina de pătrunjel. Morcovii conferă un gust dulce și delicat, iar celelalte două legume conferă o aromă ușor parfumată, care se îmbină cu gustul cărnii de vițel.

Legumele se scurg bine de apă

În general, legumele folosite, cartofii, morcovii și păstârnacul se scurg bine de apă după ce sunt fierte. Acesta este unul dintre cele mai importante trucuri pentru salata de boeuf.

La salată se mai pun și castraveți murați, tăiați cubulețe. Și ei trebuie lăsați să se scurgă bine de zeama acrișoară într-o strecurătoare. Este important ca toate legumele să fie bine scurse, altfel maioneza se va înmuia și salata va avea un gust mai puțin plăcut.

Trucuri pentru salata de boeuf: carnea se fierbe cu diverse condimente

Dacă vrei să faci o salată de boeuf cu adevărat gustoasă, atunci folosește pulpă sau rasol de vițel. Fierbe carnea bine cu diverse condimente: câteva boabe de piper, 2 foi de dafin și rozmarin. Astfel, carnea va avea un gust mult mai bun și va fi pe placul tuturor.