Şinşila, un ghem de blană preţioasă

Şinşila este tristă dacă trăieşte singură, după gratiile reci ale unei cuşti. Dacă îţi doreşti foarte mult să adopţi mica rozătoare, este bine să iei cel puţin două, chiar trei. În sălbăticie, şinşilele trăiesc în grupuri foarte mari, de până la 100 de membri, stau ascunse în adăposturi răcoroase pe timpul zilei şi îşi caută hrana noaptea. La tine acasă, obiceiurile şinşilei nu se vor schimba prea mult. Cât e soarele sus, va sta ghemuită într-un colţ sau în căsuţa de dormit, iar seara va ieşi să mănânce. Vor trece multe săptămâni până când va avea curaj să se apropie de tine.

Poartă-te cu delicatețe

Şinşilele provin din America de Sud unde trăiesc în regiunile montane din Chile sau Peru. Seamănă cu nişte şoricei, cu blăniţa foarte moale, sau mai degrabă cu veveriţele pentru că au capul şi urechile mari în comparaţie cu restul corpului. Există două specii, ambele la fel de simpatice: şinşila argintie sau cu coadă lungă şi şinşila brevicaudata, un pic mai mare decât prima. Indiferent pe care o alegi, trebuie să ţii cont că este un animal fragil şi foarte sperios, căruia nu îi place să fie atins.

Mare atenţie!

• Oasele ei fragile se rup uşor, dacă o strângi puţin în mână.
• Blăniţa se desprinde uşor, dacă o tragi de coadă.
• Muşcă, dacă se simte ameninţată!
• Nu este recomandată familiilor cu copii mici.
• Nu uită niciodată dacă este agresată.

Șinșila are nevoie de răbdare

Şinşilele sunt ierbivore şi amatoare de meniuri ronţăitoare. Le plac morcovii, varza, crenguţele cu muguri, merele şi furajele. Trebuie să îi oferi o cuşcă bine aerisită, talaş şi jucării din lemn să le roadă. Nu are nevoie de rotiţă, precum hamsterii, pentru că nu ştie să se joace decât cu semenele ei.

Dacă ai grijă de ea, va trăi aproximativ 15 – 20 de ani.

Trucuri ca să o îmblânzeşti

Nu pune niciodată mâna pe o şinşila dacă nu sunteţi bune prietene. În primele zile, când o aduci acasă, stai departe de ea şi las-o să se obişnuiască în noul mediu. Când îi aduci mâncare şi apă, apropie-te foarte încet de cuşcă şi vorbeşte-i calm. Este bine să îi aduci masa la oră fixă în fiecare zi, să devină un obicei plăcut pe care să îl aştepte cu nerăbdare. În plus, îţi va învăţa vocea şi va veni în faţa cuştii, să te întâmpine. Treptat oferă-i câte o bucăţică de legume sau câte o stafidă printre gratii, dar tot la oră fixă. După ce se va obişnui cu mâna ta, deschide uşiţa şi oferă-i trataţia din palmă. Las-o pe ea să se urce singură pe mâna ta, fără să o grăbeşti sau să încerci să o prinzi.

sursa foto: Flickr.com