Cuprins
Nivelul de colesterol ridicat este deja un pericol pentru sănătate și pentru viață. În cazul în care nu se iau măsuri pentru a reduce colesterolul din sânge, crește riscul de atac de cord și accident vascular cerebral.
Mulți români neglijează analizele generale de sânge cu anii, iar la vârsta a doua deja au probleme din cauza acumulărilor de colesterol pe pereții vaselor de sânge. Colesterol se adună în plăci de aterom pe cele mai importante artere care aprovizionează cu sânge oxigenat inima, plămânii, creierul și toate celelalte țesuturi.
Studiile estimează că aproximativ 40% dintre persoanele care au această afecțiune potențial letală și care este diagnosticată prin teste de sânge, nu știu că o au, așa că rămân netratate.
În schimb, nivelul de colesterol ridicat poate fi depistat și datorită unor semne care apar la ochi, pe mâini sau la nivelul membrelor inferioare.
Privește cu atenție ochii
Micile umflături sau granule pe care le poți observa sub ochi și care capătă culoarea galbenă semnalează un nivel crescut de colesterol în sânge. Aceste mici umflături sunt de fapt acumulări de grăsime, de aceea au culoarea galbenă. Ele se numesc în limbaj medical xantelasma și nu prezintă niciun simptom deosebit: nu te dor, nu te mănâncă, nu se irită. În schimb, sunt un semn evident că ai deja probleme mari din cauza colesterolului și trebuie să mergi la medicul de familie pentru analize și pentru un tratament adecvat.
Un alt semn de colesterol ridicat care poate fi observat la ochi este un cerc albăstrui sau gri care apare în jurul irisului. Acest cerc nu este deloc natural, nu este firesc să apară în ochi în jurul irisului, dar apare tot din cauza colesterolului.
Ceea ce au observat medicii americani este că acest cerc crește cu înaintarea în vârstă și este mai prezent la bărbații care au nivelul colesterolului foarte ridicat.
Mici umflături la mâini și picioare
Semnele colesterolului pot apărea și pe mâini sau în jurul gleznelor. Poți observa în jurul articulațiilor anumite umflături gălbui care afectează atât articulațiile, cât și tendoanele. Ele pot apărea oriunde la mâini sau la picioare, inclusiv în jurul călcâiului.
Aceste umflături care sunt de fapt depozite de colesterol provoacă dureri, amorțeli și senzație de furnicături dureroase, ca niște ace.
Culoarea unghiilor poate semnala și ea nivelul de colesterol mărit în sânge. Dacă țesutul de sub unghii este palid spre gălbui, înseamnă că aici nu mai ajunge un flux de sânge bine oxigenat din cauza depunerilor de colesterol de pe arterele care hrănesc țesuturile de la extremități.
Furnicăturile la nivelul picioarelor ar putea indica boala arterială periferică, caracterizată prin îngustarea arterelor periferice care transportă sângele de la inimă în alte părți ale corpului.
Lipoproteina A și nivelul de colesterol
Cele mai noi descoperiri științifice trag un semnal de alarmă asupra unei componente deosebit de periculoase din colesterol. Este vorba de lipoproteina A, mult mai dăunătoare decât alte tipuri de grăsimi rele din care este compus colesterolul, mai bine zis LDL. Acest tip de lipoproteină conține proteine foarte ”lipicioase” care îi permit să formeze rapid un aglomerator, interferând cu fluxul sanguin sănătos.
În Statele Unite, acolo unde obezitatea și riscurile de boli grave determinate de nivelul de colesterol din sânge sunt mult mai bine studiate, medicii avertizează că aproximativ 65 de milioane de americani ar putea fi expuși riscului de a dezvolta un accident vascular cerebral mortal sau un atac de cord la vârsta mijlocie din cauza lipoproteinei A.
Cei cu niveluri ridicate suferă adesea atacuri de cord sau accidente vasculare cerebrale la o vârstă relativ tânără, cum ar fi 40 sau 50 de ani. Chiar dacă nivelul colesterolului LDL este scăzut, nivelul de LpA ar putea fi ridicat, iar testele regulate pentru colesterolul ridicat nu o detectează, dacă nu se fac teste specifice. Dar ceea ce trebuie să reținem este că genul de lipoproteine periculoase, care formează colesterolul rău LDL, se regăsesc cel mai adesea în alimentele ultraprocesate, bogate în grăsimi saturate, în grăsimile hidrogenate și în dulciurile concentrate.
foto: Shutterstock