Luna august este luna gladiolelor, care sunt acum în plină floare. Sunt plante viguroase, rezistente la căldură, dar, dacă vrei să înflorească mai mult timp, trebuie să le uzi câte puțin în fiecare seară, în perioadele caniculare. De asemenea, este indicat să adaugi pământ hrănitor la rădăcina florilor, precum și mulch din scoarță de copac, pentru a păstra mai bine umezeala în după amiezile toride. Gladiolele se dezvoltă foarte bine în pământ ușor acid, bogat în humus, în care este bine să adaugi primăvara puțin nisip. Toamna târziu, spre sfârșitul lunii noiembrie, bulbii se scot din pământ, iar locul se sapă adânc pentru a fi suficient de bine afânat pentru cultura gladiolelor de anul viitor.
Îngrijiri obligatorii pentru gladiole
Gladiolele cresc foarte înalte și au nevoie de ajutor, să nu se rupă în timpul furtunilor de vară. Leagă fiecare plantă de un tutore de lemn și le vei proteja de vânt. Rupe florile care se ofilesc la bază, pentru a nu se forma fructele. Astfel, mugurii florali de la vârful plantei vor continua să crească mai mari și să înflorească mai repede. Soiurile de cultură pe care le găsim și în magazinele de specialitate pot produce în medie 20 de flori pe fiecare tijă. Dacă vrei să le tai și să le păstrezi în vază, rupe tija după ce s-a deschis complet doar prima floare. Ceilalți boboci vor înflori în vază, mai ales dacă le pui puțin zahăr în apă. În luna august, gladiolele din grădină au nevoie și de fertilizatori solubili în apă, pentru a se dezvolta bulbii tineri de la baza rădăcinilor și pentru a continua înflorirea la început de toamnă. Alege fertilizatori cu un procent ridicat de fosfat și azot.
Cum păstrezi bulbii peste iarnă
Spre sfârșitul verii, la baza tulpinilor se formează bulbi noi, alături de cei vechi. Când îi scoți din pământ, bulbii trebuie sortați și este indicat să îi păstrezi pe cei mai rotunzi și bine formați, cu o suprafață lucioasă. Când rădăcinile se rup ușor, înseamnă că bulbii sunt pregătiți pentru iarnă și pot fi puși la uscat în cutii de carton, înveliți în hârtie cerată. Până la primăvară, bulbii trebuie păstrați într-o cămară răcoroasă, unde umiditatea este relativă. Bulbii care capătă pete maronii sau galbene peste iarnă sunt bolnavi și, de obicei, nu mai încolțesc, de aceea este bine să fie aruncați la timp, pentru a nu se răspândi boala și la ceilalți.
sursa foto: 123rf.com