Când vrei să alegi plante verzi pentru apartament, trebuie să ții cont de câteva criterii, pentru a te asigura că acestea se vor adapta condițiilor. Iată care sunt criteriile, dar și ce plante de apartament sunt nepretențioase. Plante de apartament nepretențioase și ușor de îngrijit.

Criterii de care să ții cont când alegi plantele de interior

Spațiul în care urmează să le păstrezi. Plantele de interior se aleg, în primul rând, în funcție de locul în care urmează să le poziționezi. Există plante care se dezvoltă optim fără să aibă nevoie de spațiu mult, dar și plante care proliferează frumos într-un spațiu de dimensiuni reduse. Este important să nu așezi plantele verzi într-un loc înghesuit, unde se blochează fluxul de aer proaspăt.

Umiditatea. Plantele de interior pot crește și în încăperi unde umiditatea este crescută, cum ar fi baia, însă trebuie alese cele care se încadrează acestui criteriu. În caz contrar, dacă umiditatea din locuință este, în general, scăzută, atunci plantele trebuie ținute departe de sursele de căldură, și uneori, în funcție de specificul fiecărei plante, au nevoie de pulverizări cu apă sau dușuri periodice.

Lumina din încăpere. Există plante care sunt iubitoare de lumină direct, dar și plante care se dezvoltă perfect la umbră. În funcție de acest factor, planta trebuie poziționată mai aproape de o fereastră, sau într-un loc mai umbrit.

Temperatura din interior. Pentru bunăstarea plantelor, temperatura din interiorul casei este un alt factor important de care să ții cont. De asemenea, și ritmul udărilor depinde de microclimatul din interior, așa că asigură-te că alegi plantele potrivite temperaturilor mai ridicate, ori mai scăzute din interior.

Timpul de îngrijire. Plantele verzi au nevoie de udări periodice, dar și de curățare, fertilizare, schimbarea solului, după caz, sau alte tratamente periodice. Când alegi planta pentru apartament, ține cont și de acest criteriu, pentru a te asigura că, odată luată acasă, aceasta se va dezvolta armonios.

Există o varietate de plante naturale pentru interior, care nu sunt deloc pretențioase în ceea ce privește îngrijirea, și se adaptează perfect oricărui spațiu din locuință. Iată o listă cu cele mai comune plante de apartament care se îngrijesc ușor.

Plante de apartament nepretențioase și ușor de îngrijit

Aspidista elatior, Pana cocoșului

Una dintre cele mai comune plante de apartament, care se aseamănă cu o tufă, cu multe frunze de culoarea verde intens. Planta de apatament se dezvoltă perfect în interior, în zone neîncălzite, ba chiar la temperaturi scăzute, și fără să aibă nevoie de prea multă apă. Preferă lumina, însă nu razele soarelui cu acțiune directă pe ea.

Monstera delicosa, Monstera

Este o plantă cu frunze mari, adânc lombate și cu perforații la nivelul acestora. Se adaptează rapid în orice spațiu, cu lumină directă sau indirectă, solul ei are nevoie de fertilizare doar de două ori pe an, în rest, se udă doar o dată pe săptămână și, dacă este cazul, se șterg frunzele de praf.

Planta Monstera, dacă este poziționată într-un spațiu cu temperaturi mai mari de 20 de grade, atunci are nevoie de apă săptămânal, și de un vas pentru colectarea apei.

Sansevieria triafasciata, Limba Soacrei

Una dintre cele mai populare plante de apartament, care se poate dezvolta în orice spațiu. Fie că este poziționată în locuri cu mai puțină lumină, chiar umbră, sau locuri intens luminate, planta crește și se dezvoltă la fel, singura diferență constă în nuanțele diferite ale frunzelor. Variația luminii poate determina nuanța frunzelor.

Planta Limba Soacrei poate fi udată rar, dar tolerează și o umezeală în exces, așa că se pretează perfect pentru o plantă de apartament ușor de îngrijit.

Zamioculcas Zzamiifolia, 4 ZZ

Este planta căreia i se mai spune și Zuzu sau Palmierul de smarald, recomandată pentru interior, deoarece se întreține foarte ușor. Acceptă udările în exces, deoarece își face rezerve de apă în frunze și rădăcini, nu crește mult în înălțime și poate sta atât în zone umbrite, cât și în lumină directă.

Planta de interior, pentru a se dezvolta optim, are nevoie doar de un sol de tip compost, combinat în părți egale cu nisip curat sau pietriș fin.

Epipremnum aureum – Iedera diavolului

Este planta verde rezistentă, care poate avea rol decorativ în orice apartament, deoarece crește în lungime, se poate cățăra și întinde pe suprafețe mai mari, dacă spațiul permite. De asemenea, este planta de interior care poate funcționa și ca un aspirator de impurități. Adoră umezeala și se poate adapta în orice spațiu, chiar și cel puternic luminat.

Chlorophytum Comosum, Voalul Miresei

Este planta de inteior care poate crește în ghivece care atârnă, deoarece poate ajunge până la un metru lungime. Aceasta are capacitatea de a purifica aerul din încăpere și nu este deloc pretențioasă în ceea ce privește lumina sau umiditatea din interior. Deoarece rădăcina plantei se dezvoltă continu, aceasta necesită replantare o dată la câțiva ani. Puieții care încep să își formeze rădăcini pot fi tăiați și plantați separat.

Schlumbergera truncata, Cactusul de Crăciun

Este planta care începe să înflorească din luna decembrie, cu flori roz intens sau roșu. Nu are nevoie de îngrijiri speciale și se comportă bine în orice condiții. Rezistă în lumină scăzută, iar dacă este ținută în lumină puternică, atunci înflorește abundent.

Pentru a înflori în luna decembrie, planta se ține în întuneric, 12 ore în timpul nopții, din luna octombrie, până când apar mugurii. O metodă simplă de păstrare a plantei este aceea de a o ține la temperaturi scăzute începând cu luna noiembrie.

Hoya Carnosa, Floarea de ceară

Este planta verde cu flori albe, făcute parcă din ceară sau porțelan, pe care nu ai cum să o confunzi. Planta nu este deloc pretențioasă și se adaptează oricăror condiții. Înflorește abundent pe tot parcursul verii și înfrumusețează orice loc din interior unde este poziționată.

Crassula Ovata, Arborele de jad

Sau planta banilor, așa cum mai este denumită, este una dintre plantele de interior care nu necesită deloc o îngrijire aparte. Pe timp de vară, când temperatura este ridicată, se udă săptămânal, în timp ce iarna se udă foarte rar, chiar deloc. Se descurcă bine în spații umbrite, dar și în locuri luminate.

Impatiens, Sporul casei

Este planta verde de dimensiuni medii, care poate atinge o înălțime de până la 60 cm. Florile plantei pot avea culoarea roz, alb, roșu, violet sau portocaliu. Crește repede, nu este nevoie decât să îi fie rupte vârfurile, pentru a se ramifica și pentru a înflori mai mult. Îi place lumina, se adaptează în orice tip de spațiu, iar dacă are pământul umed poate fi considerată una dintre cele mai rezistente plante de interior.

Așadar, indiferent de planta de interior pe care o alegi, asigură-te că îi oferi condiții optime de creștere, pentru a se putea dezvolta aromonios, fără îngrijiri speciale.

Citește și: Ce este dieta cu dopamină

Sursă foto: 123rf.com