La un an de zile de la răspândirea virusului Covid-19, într-o lume acaparată de pandemie, asistăm la o creștere alarmantă a cazurilor de violență domestică. Consecințele asupra siguranței și, de multe ori, vieții femeilor și a celorlalți membri ai familiei sunt grave.

Izolarea la domiciliu, limitarea contactului cu familia și prietenii, munca de acasă și închiderea școlilor au „încarcerat” victimele alături de agresori. În acest context, Cheil | Centrade și Asociația ANAIS lansează Teatrul Cadourilor dăruite din Vină – o serie de piese de teatru împotriva violenței domestice.

Piese de teatru împotriva violenței domestice. Conștientizarea situației

Eliberarea din relațiile toxice este cu atât mai dificilă cu cât abuzatorii sunt de cele mai multe ori persoane apropiate, cu care victima are o relație de durată. Agresorii se folosesc de promisiuni deșarte și cadouri de împăcare pentru a le manipula încrederea. Rezultă un cerc vicios de neraportare a agresiunii urmată de recidiva agresorului.

Dupa trei ani de colaborare, Cheil | Centrade și ANAIS și-au propus în această nouă campanie să determine femeile să conștientizeze atunci când sunt într-o relație nocivă, să ceară ajutor până nu este prea târziu, fără să se mai lase amăgite de gesturi false de regret ce nu fac decât să perpetueze agresiunea fizică și mentală.

Teatrul Cadourilor Dăruite din Vină – Piese de teatru împotriva violenței

Astfel s-a născut Teatrul Cadourilor Dăruite din Vină – un proiect prin care arta devine un instrument în conștientizarea abuzului. Folosind chiar jucăriile ce au aparținut unor victime reale, am creat un teatru de păpuși experimental cu 8 mini-spectacole. Fiecare piesă înfățișază cazuri din viața unor femei afectate de violența domestică. Poveștile prezentate dezvăluie efectele dăunătoare ale „cadourilor din vină”. Spectacolele sunt disponibile pe daruitdinvina.ro, publicul fiind invitat să contribuie cu o donație la vizionarea acestora. Sumele sunt destinate finanțării proiectelor ANAIS ce vin în sprijinul victimelor.

Citește și: Violența domestică – cum arată o relație nesănătoasă

Tăcerea nu poate fi cumpărată cu un cadou

Carmen Nemeș, președinta ANAIS, punctează despre proiectul piese de teatru împotriva violenței domestice: „Luna martie este luna cadourilor. Am dori ca orice cadou să aibă aceeași semnificație pozitivă pentru toate femeile. Am dori ca femeile care trec pragul asociației noastre să înțeleagă faptul că ele merită doar cadouri dăruite din iubire și respect. Să știe că nu sunt singure, că pot fi protejate și că cel mai prețios cadou pe care și-l pot face este să se elibereze dintr-o relație toxică. Violența nu poate fi niciodată justificată, iar tăcerea lor nu ar trebui să poată fi cumpărată cu un cadou.”

Pe parcursul colaborării noastre, echipele Cheil | Centrade și ANAIS au lucrat îndeaproape pentru a educa publicul cu privire la pericolele generate de violența în familie.

Citește și: Spune ”nu” violenței domestice!

Ajutorarea victimelor violenței domestice

„La Cheil | Centrade credem cu tărie în principiul Doing Good With Data. De aceea, suntem alături pro bono de organizații ambițioase și inimoase precum Asociația ANAIS și căutăm soluții inovative de storytelling pentru a le ajuta. Teatrul Cadourilor Dăruite din Vină, este primul proiect de teatru experimental ce vizează lupta împotriva violenței domestice, într-un context aparte în care teatrul însăși este o victimă a pandemiei. Avem încredere că efortul echipei și partenerilor noștri nu va trece neobservat și că va inspira cât mai mulți oameni să contribuie cu o donație în schimbul vizionării acestei serii plină de emoție.” completează Mihai Gongu, Executive Creative Director Cheil | Centrade.