Pandemia ne-a schimbat în multe feluri, dar asta nu înseamnă că înrâurirea a fost doar negativă. Pandemia afectează viața sexuală și în sens pozitiv. La un sondaj realizat în Statele Unite ale Americii, din cei peste 9000 de participanți, 24 % au spus că epidemia de Covid-19 le-a schimbat în bine viața intimă. Un alt studiu la care au răspuns peste 24000 de adulți, 13 % dintre cei de vârsta 45-54 de ani și 5 % dintre cei peste 55 de ani au mărturisit că au făcut sex mai des în timpul măsurilor de prevenție.

Citește și: Viața sexuală în declin? De ce se întâmplă asta

Pandemia afectează viața sexuală. Anxietatea omoară romantismul

Perechile au mai mult timp pentru intimitate. S-au plictisit și au fost mai dispuși să-și petreacă timpul împreună. Totuși, cei mai tineri care au copii mici au raportat mai mult stres care le-a dăunat vieții sexuale. Închiderea școlilor și grădinițelor, lucrul de acasă și imposibilitatea de a avea ajutor din afara casei au făcut multe familii să aibă probleme și în acest domeniu. În plus, teama de îmbolnăvire și anxietatea omoară romantismul.

Pandemia afectează viața sexuală în bine sau în rău

Cei singuri aflați în căutarea unui partener au întâmpinat mai multe dificultăți. Totuși, pentru cuplurile care nu locuiau împreună, măsurile de siguranță au fost impulsul care i-a făcut să se mute împreună. Pentru cei aflați în relații abuzive, lockdown-ul a fost un factor agravant. Multe femei s-au aflat în situația de a sta mai mult timp cu bărbatul agresiv, iar violurile maritale au crescut în număr, chiar dacă prea puține victime au raportat abuzul.

Citește și: Blocată în izolare cu un soț abuziv. Cum te protejezi pe tine și pe copii

Mai mult timp împreună pentru cupluri

Pandemia afectează viața sexuală. ”Ca întotdeauna pot fi schimbări pozitive sau negative”, observă psihoterapeutul Tedy Creștin. ”Este clar că partenerii au petrecut mai mult timp împreună, în propria lor locuință, au comunicat mai mult, au trecut prin mai multe experiențe împreună.

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395Unele cupluri au fost cristalizate și consolidate de aceasta experiență, iar altele au observat o agravare a situației. Totuși, în cazurile în care relația s-a înrăutățit, este clar că lucrurile nu stăteau pe roze nici înainte, doar că partenerii evitau problemele sau le „camuflau” prin acoperirea cu alte activități. Atunci când s-au confruntat cu mult mai mult timp petrecut împreună problemele ascunse sub covor, s-au acutizat și agravat”, remarcă specialistul.

Citește și: Pandemia și abilitățile de supraviețuire. Explicaţiile psihologului Laura Maria Cojocaru

Sursa foto: 123rf.com