Sticlele de apă sau cutiile cu suc se numără printre obiectele pe care le uităm frecvent în mașină, mai ales vara! Dar nici în nopțile geroase nu trebuie să le lași în mașină! Alături de ele mai sunt câteva lucruri pe care mulți dintre noi le cumpărăm frecvent, dar unii dintre noi le mai uită în mașină când se întorc acasă de la cumpărături.

Nu lăsa niciodată în mașină, în zilele geroase, obiecte sensibile, alimente sau medicamente, cu atât mai puțin animale de companie! De asemenea, ai grijă să nu lași în mașină telefoanele mobile, banii, actele de identitate sau documentele importante. Nu se știe niciodată când poți ajunge victima hoților din autoturisme.

Sticlele cu apă

Fie că ai cuumpărat sticle cu apă din plastic, fie că sunt din sticlă veritabilă, în nopțile geroase apa va îngheța bocnă în mașină, își va mări volumul și va sparge sticlele. A doua zi, dacă mașina începe să se încălzească de la soare, gheața se va topi udând tapițeria sau covorașele din mașină.

Cutiile cu suc sau cu bere

Mulți dintre noi mai uităm cutii cu suc pe bancheta din spate sau în portbagaj. Dar sucul sau berea îngheață, își măresc volumul și există riscul să spargă cutiile chiar dacă sunt făcute din aluminiu. Pe de altă parte, dacă sucul sau berea îngheață în nopțile geroase în mașină și le dezgheți a doua zi, gustul lor nu va mai fi la fel de bun, iar aciditatea se pierde.

Recipientele sub presiune, riscante în nopțile geroase

Ai grijă să nu lași în mașină tuburi sub presiune sau spray-uri, fie ele cu parfum sau cu soluții de curățat geamurile. Orice tub sub presiune îngheață și este posibil să explodeze.

Ouăle nu trebuie uitate în mașină

Mașina se transformă într-un adevărat congelator atunci când temperaturile scad sub minus 5°C. Cele mai multe alimente lăsate în portbagaj vor îngheța. Iar ouăle, care sunt fragile, vor crăpa imediat.

Conserve cu alimente

Așa cum trebuie să fii atent să nu uiți niciodată cutii cu bere în mașină, nici conservele nu trebuie lăsate în portbagaj în nopțile geroase. Apa din alimente va îngheța bocna și conservele pot exploda. Iar dacă scapă întregi, a doua zi, când se dezgheață, cu siguranță gustul lor nu va mai fi la fel de bun așa cum știai. Orice aliment din conservă care își schimbă gustul trebuie aruncat.

Medicamentele lichide

Ai grijă să iei mereu în casă fiolele, siropurile sau alte medicamente în stare lichidă. Nu le lăsa niciodată în mașină în zilele geroase, pentru că îngheață și își pierd eficacitatea. Spre exemplu, insulina nu mai poate fi folosită după ce a înghețat.

Ochelarii de vedere

Temperaturile extreme afectează calitatea ochelarilor de vedere. Atât căldura puternică din zilele fierbinți, dar și gerul pot afecta ramele care se deformează. În acest caz, lentilele se pot desprinde din rame. Sau poate fi afectat centrul focal al lentilelor, ceea ce te obligă oricum să le duci la reparat.

Gadget-uri, telefoane, laptopuri

Este de la sine înțeles că procesoarele telefoanelor și laptop-urilor pot fi puternic afectate dacă îngheață în mașină, în nopțile cu temperaturi foarte scăzute. Ai grijă să nu le uiți în mașină sau să le lași acolo ascunse prin bagaje, pentru că nu vrei să le mai iei cu tine în camera de hotel. Chiar dacă ești sigur că nu le fură nimeni, gerul puternic din timpul nopții poate afecta aparatura. Iar a doua zi, dacă se încălzesc brusc în casă, condensează și umezeala va deteriora diverse circuite și procesoare.